About Otilia Mantelers

Parenting expert, Instructor Parenting by Connection in Romania

Părinții – oglindă pentru copil în procesul de formare a autonomiei acestuia (p)

Deși vorbesc de multe ori despre faptul că în relația parentală copilul pare că este o oglindă a rănilor emoționale ale părintelui, în copilăria timpurie părintele este o oglindă pentru bebelușul său. O oglindă psihologică în care copilul se uită pentru a-și construi identitatea. Întreaga lui viață va fi afectată de ceea ce vede în [...]

De ce să nu judecăm alți părinți?

Ori de câte ori judecăm alți părinți (și ne-părinți, însă accentul în acest articol îl voi pune pe părinți), comitem o agresivitate. Fără să vrem și fără să ne dăm seama. Ni se pare justificat să facem acest lucru și chiar empatic la adresa copilului acestor părinți, pentru că, în fond, noi apărăm copilul față de care [...]

Cum ne susținem copiii în a-și urma visele? (p)

Nu de mult am vorbit cu fetița mea, Anna despre cât de mult iubește să picteze și să creeze ceva cu mâinile sale. La un moment dat mi-a spus că își dorește să dea la liceul și la facultatea de artă, iar apoi să devină profesoară de artă. În acel moment m-am încordat în sinea mea și [...]

Când mama este “rea”. Un joc despre mame vitrege, vrăjitoare, stăpâne rele prin care o fetiță vrea să înțeleagă partea întunecată a mamei sale, pe care nici aceasta nu a acceptat-o!

Știți că în toate basmele mama vitregă este întotdeauna rea și vrea să scape de copii? Ei bine, cum ar fi să ne imaginăm că ea simbolizează partea întunecată a unei mame, pe care ea și-o reprimă? Partea aceea rea, pe care ea nu vrea să și-o recunoască, dar pe care copiii o văd și se tem de [...]

Pișpirel aduce umor și naturalețe în primele conversații cu copiii noștri despre sexualitate

Nu cred că am întâlnit un studiu despre educația sexuală care să nu arate că acei copii care au beneficiat de ea, își încep viața sexuală mai târziu, au mai puțini parteneri sexuali, mai puține sarcini neprevăzute și au mai puține boli cu trasmitere sexuală față de acei copii care nu au beneficiat de un astfel [...]

Lumea online – prăpastie sau punte între copilul (pre)adolescent și părintele său?

Cei care mă cunosc știu că tind să fiu extrem de necruțătoare când e vorba de timpul petrecut de copiii mei în fața ecranelor. La capitolul "lumea digitală", rigiditatea mea atinge cote maxime. Am explorat și continui să cercetez de ce mă sperie atât de mult lumea virtuală și realizez că pentru mine aceasta este ca o gaură [...]

Cum știi ce se ascunde în sufletul copilului tău?

Așa cum nu există adulți fără dileme și dureri în viață, tot la fel nu există copii fără dileme sau fără frici. Unii copii vin la părinții lor și le spun direct ce îi preocupă. Le povestesc de-a fir a păr cum a fost la școală, ce a făcut profesorul cutare, cum s-a simțit respins(ă) când copiii [...]

Rolul terapeutic al păpușilor în jocul părinte-copil

Cu siguranță ați observat cât de mult le place copiilor jocul cu păpușile și animăluțele de pluș. Cum se așază confortabil, le iau în mâini și le dau viață într-o scenetă, atribuindu-le rolurile pe care ei au nevoie să le exploreze și să le înțeleagă: mama, tata, bebelușul care are nevoie să fie în brațe, [...]

“Ține-mi tu bolul ăsta greu din burtică, mami! Că mie îmi e prea greu să îl duc singură!” Sau despre cum se simte greul emoțional al copiilor în corpul lor

Copiii au nevoie de timp cu noi. De clipe fără grabă, pe care e atât de greu să le găsim în iureșul constant al vieții noastre agitate. Au nevoie de aceste clipe în tihnă ca să sară în bălți. Ca să învețe literele. Să exerseze un pas de dans. Să învețe să meargă pe bicicletă. [...]

Arts and crafts – o activitate care întărește puntea dintre părinte copil (p)

De ce oare le place copiilor arta și tot ce ține de lucrul cu mâinile, cu privirea, culorile și cu sufletul? Învățătorii și educatorii ne spun că arta încurajează aptitudinile motrice, dezvoltarea neuronală și capacitatea de a rezolva probleme. Tot ei ne spun că arta poate fi folosită pentru a-i învăța pe copii să înțeleagă [...]