Aceasta este una din situațiile cele mai dureroase pentru copiii noștri, una care poate avea repercursiuni și mai târziu, în viața lor de adult, dacă durerea provocată de hărțuire nu se vindecă. În acest articol îmi propun să explic de unde apare fenomenul de bullying (hărțuire, agresare) la copii și să dau niște soluții legate de cum ne putem ajuta copiii să treacă peste durerea cauzată de agresare.

Hărțuirea apare atunci când unul sau mai mulți copii manifestă un comportament agresiv față de alt copil și implică un dezechilibru de putere. Copilul “agresor” este cel care îl înfricoșează pe copilul “victimă”, iar aceste roluri nu se schimbă. Comportamentul de hărțuire se repetă de-a lungul timpului și poate include acțiuni precum amenințări, răspândirea de zvonuri neplăcute despre copilul agresat, atac fizic sau verbal, sau excluderea lui din grup.

De ce ajunge un copil să agreseze alți copii?

Voi încerca să explic în câteva cuvinte. Copiii adună de-a lungul timpului dureri emoționale. Cu unele dintre ele ei se nasc, pe altele le acumulează în perioada intrauterină, iar altele apar în relațiile cu cei din jurul lor, inclusiv cu părinții. Aceste dureri emoționale au lăcașul într-un loc din creierul nostru emotional, loc numit sistemul limbic. Atunci când se adună, durerile acestea vor să iasă din sistemul nostru și copiii plâng sau se înfurie din motive aparent ciudate (pretexte): că înghețata nu e albastră, că nu îi cumpărărm trei tablete pe an, că păpușii nu îi stă rochița cum trebuie, sau că oprim televizorul. Mulți dintre părinți interpretează aceste semnale drept răsfăț sau manifestări ciudate care trebuie oprite sau deturnate, neștiind că plânsul și crizele de furie sunt doar niște mecanisme naturale de vindecare a durerii. Mulți părinți nu știu aceste adevăruri, fiindcă neuroștiința le-a descoperit abia acum 40-50 de ani, iar în România ele sunt disponibile publicului larg de vreo 5-6 ani.

Pentru că eliberările emoționale ale durerii sunt oprite, creierul caută să formeze un dop la acea avalanșă de emoții grele din creierul emotional, pentru ca ființa umană să uite de ele. Iar aceste dopuri sunt de cele mai multe ori fix acele comportamente care ne îngrijorează: mâncatul excesiv sau mai deloc, constipația, agresivitatea, bullying-ul altor copii, interiorizarea excesivă, etc. Astfel, atunci când un copil agresează alți copii acest comportament arată multă durere emoțională acumulată de-a lungul timpului și, în cele mai multe cazuri, insuficientă conectare cu părinții.

În acest articol accentul va fi pe copilul agresat, deși îl vom include și pe copilul care agresează. Primul lucru pe care îl facem pentru copilul care a fost ținta atacurilor unui copil sau a unui grup de copii este să îl ascultăm fără reproșuri. Să îi vedem suferința, să ascultăm orice plâns apare la el fie direct legat de povestirea situației de bullying prin care a trecut, fie un plâns legat de motive aparent puerile, așa cum am menționat mai sus. E crucial să credem tot ce ne spune el, chiar daca poate părea că exagerează. Fără acest sentiment de încredere, copilul nu se va deschide mai mult către noi.

Al doilea pas este să aducem situația în discuție cu părintele copilului care agresează și cu cadrul didactic. Este extrem de important să nu fie pedepsiți copiii care agresează, pentru că, pe lângă faptul că pedepsele nu ajută decât pe termen scurt și rănesc sinele copiiilor, aceștia se vor “răzbuna” ulterior sub forme mult mai aprige pe copilul intimidat. De aceea, de cele mai multe ori copiii hărțuiți se vor teme să le spună acasă părinților sau doamnei învățătoare, deoarece ei intuiesc că vor primi un tratament și mai înfricoșător. În cadrul tuturor discuțiilor, vom reitera ideea că toți copiii sunt buni, toți sunt minunați, însă atunci când durerile emoționale sunt copleșitoare, copiii buni pot face lucruri care rănesc. Cel care a fost rănit are nevoie de scuze, pentru a-și restaura stima de sine, fiindcă aproape toți copiii agresați se simt slabi, se rușinează și se întreabă de ce sunt ei în postura de victimă, ce e în neregulă cu ei de au ajuns în această postură?

Al treilea pas ar fi să îi aducem pe copii împreună și, fără a le ține morală despre ce s-a întâmplat, să le reamintim încrederea noastră în ei și în bunătatea lor, să le cerem scuze că nu am văzut mai din timp că ei aveau dificultăți în relaționare și nu am intervenit și că noi, adulții implicați, vom avea grijă ca fiecare dintre ei să se simtă în siguranță din nou. Că vom începe un program de reconectare a copiilor cu părinții și a copiilor între ei. Eu recomand prezența psihologului școlii în toate situațiile de bullying și consultarea lui legat de programele de reconectare a copiilor.

(Bullying, by Raul Allen – sursă foto Pinterest)

Cum să-l ajuți pe copilul agresat să depășească trauma

Un prim lucru care vindecă durerea copilului hărțuit sunt părerile de rău sincere din partea copilului care a agresat. Nu sunt de ajuns acele scuze spuse la repezeală, ci acelea sincere. Încurajez întâlniri între familiile celor doi copii, în care ei să interacționeze între ei, și cu părinții. Prezența părinților în astfel de întâlniri le dă mai multă siguranță și încredere că adulții se ocupă în acest moment de ei și îi ajută să repare ceva greu.

Un alt mecanism vindecător este să ascultăm plânsul copilului nostru ori de câte ori apare el. Fie că el se revoltă după o limită pe care i-am pus-o, fie că plânge la un film emoționant, fie că se frustrează că nu îi merge un joc pe care tocmai ce l-a instalat pe tablet, e bine să ținem minte că orice plans e vindecător și că cel mai probabil el eliberează prin acel plâns trauma hărțuirii, spaima de a fi ținta de atac a unuia sau mai mulți copii, rușinea îndurată în fața unui grup.

Și aș mai propune ceva pentru copiii cu vârsta până în 14 ani: aș iniția un joc cu două sau mai multe animăluțe de pluș în care unul este victima, iar celălalt este agresorul. După această inițiere, îi permit copilului să continue jocul cum vrea el. De multe ori, copiii cu care am lucrat, au lovit și au trântit animăluțul agresor, semn că a adunat multă furie care nu a ieșit încă la suprafață, furie îndreptată asupra copilului care l-a agresat. Eu mai recomand luptele în joacă dintre părinte și copil, lupte care sunt benefice pentru un copil agresat, fiindcă în ele are șansa de a-și regăsi puterea pierdută în interacțiunile de la școală. În astfel de lupte, l-aș întreba: “Dacă aș fi eu copilul care a râs de tine, ce i-ai zice? Ce i-ai face?” Și i-aș arunca o pernă în brațe, cu care el cu siguranță mă va doborî la pământ. Aceasta ar fi o ocazie pentru copilul meu de a se revolta, sentiment pe care nu a avut timp să îl trăiască în interacțiunile în care a fost hărțuit, fiindcă rușinea și teama erau acelea care au preluat controlul. Iar revolta este cea care îi redă puterea. O astfel de joacă nu îl va face pe copil să lovească alți copii, ea este terapeutică pentru vindecarea sentimentului de neputință. O data ce s-a eliberat această neputință, copilul rănit nu va simți nevoia să atace alt copil.

În concluzie, ne putem ajuta copiii care au suferit în urma hărțuirii prin multă conectare, prin jocuri de putere și terapeutice și prin gândirea unor strategii de reconectare cu ceilalți copii din clasă care au participat sau nu la bullying. Toate acestea alături de ceilalți părinți, de un psiholog și de cadrul didactic.

(Articol scris pentru revista Cariere)