Era seară, înainte de începerea școlii. Toată ziua fetița fusese ocupată cu prietenele ei, cu noile jucării primite de Crăciun, cu ieșit afară, cu jucat cu cățelușii. Nu a stat o clipă locului. Mama se întreba cum de nu aduce vorba de începerea școlii. Chiar înainte de culcare, când să se bage în pat, fetița spuse:

– Doamneee! Mâine începe școala! Nu știu ce aaam! Parcă îmi vine să fac numai chestii ciudate! Să sar, să mă arunc prin pat, să mă agăț!

– Adică să te zăpăcești?

– Da!

– Să țipi și să te arunci în pat pe-aici?

– Daa!

– Hai, lasă-ți corpul ăsta al tău frumos și haios să fie așa cum are chef acum!

– Gataaa! Pot să și țip?

– Daaa!

 

6284fa07020aee55643651626094558c

(Sursă foto – Pinterest)

 

Și fetița începu să se arunce cu picioarele în sus, să alerge prin cameră, să se arunce pe spate și să dea din mâini, să țipe, să se uite în oglindă și să facă fețe-fețe. Era o energie vie și frumoasă acolo, în cameră! Sunetele erau un amestec de bucurie și un pic de teamă. Mama era cu ea, o asculta minunându-se de frumusețea poveștii pe care o spunea corpul ei. Era acolo o descărcare frumoasă, o exprimare a unor sentimente de jenă, de fericire, de teamă și de exaltare. Văzând puritatea și instinctualitatea momentului, realizând încă o dată cât de bine îi făceau fetiței acele clipe în care ea își simțea corpul, mamei îi păru rău că nu reușește mereu să îi permită fetiței sale să fie așa cum simte. Nu numai cum simte emoțional, ci și cum trăiește senzorial. Dar se iertă că nu poate să fie întotdeauna mama de care copilul ei avea nevoie și se concentră pe bucuria de a vedea cel mai frumos și cel mai natural moment cu putință – acela în care un copil îi permite corpului său să grăiască, să cânte și să danseze. Adică să fie total, să trăiască complet!

Așa cum poate știți deja din abordarea triună a creierului, cortexul prefrontal este sălașul rațiunii. Sistemul limbic – lăcașul emoțiilor, iar creierul reptilian, locul din care izvorăsc senzațiile corporale. Dansul și zăpăceala fetiței erau din zonele reptiliană și limbică a creierului. Fiindcă atunci când eliberezi și trăiești stări profunde, nu ai nevoie de rațiune! Societatea ne împinge pe noi, părinții să ne concentrăm pe partea rațională a copiilor, însă primordial celelalte două au nevoie să rămână active în copii, pentru ca rațiunea să sclipească. Cu alte cuvinte, avem nevoie să fim mai întâi instinctuali, pentru a fi intelectuali. Cu alte cuvinte, hai să dansăm și să ne zăpăcim, atunci când emoțiile sunt puternice!