Weekendul trecut a fost greu pentru mama din povestea noastră. A țipat la fetița ei mai mare, care aproape toată perioada lui noiembrie și decembrie a lăsat-o pe mamă să își vadă de alte probleme din viața ei. Ei bine, weekendul acesta fetița cea mare a decis că e cazul să își lase vocea auzită. Doar că mama nu a avut tăria să o audă. Situația a fost în mare așa:

La metrou Victoriei mama și copiii au luat scările rulante să urce la ieșire. Fetița cea mare a spus că nu s-au urcat corect, că ea ar fi vrut să se urce cu mama pe scări în același timp. Mama recunoaște fenomenul numit de psih. Aletha Solter The Broken Cookie, adică acel pretext pe care copiii îl caută pentru a găsi un motiv de plâns. Mama însă cară de aproape 30 de minute o plasă mare cu patine, fiindcă fuseseră la patinoar și nu mai are dispoziția necesară să asculte un plâns. Îi spune fiicei sale pe un ton ferm că îi pare rău că nu au urcat pe scara rulantă în același timp, dar că vrea să se grăbească să ajungă la mașină. Fetița pleacă de lângă ea și se întoarce pe scările rulante, jos și așteaptă să vină și mama după ea. Mama spune Nu. Apoi o strigă tare pe nume să vină sus. Fetița se sperie, fiindcă mama a strigat tare pentru un loc public. Fetița îi spune mamei că nu o mai iubește și că mama este rea. Mama își cere scuze și îi promite că se vor da de mai multe ori pe scara rulantă cu proxima ocazie. Fetița tace, dar e supărată.

În mașină, fetița îi spune mamei că va deschide geamul și își va arunca mănușile pe care le-au cumpărat împreună la Decathlon la Sibiu în octombrie, când au fost ele două în timp special. Mama o cunoaște pe fetiță și știe că e capabilă. Mama îi spune empatic “Offf, parcă ai vrea să te pedepsești că eu acum nu îți dau atenție”. Fetița îi zice tare că nu îi pasă de mama și de mânuși. Și că da, vrea să sufere, ca să o vadă mama și să își dea seama că mama îi face rău prin comportamemntul ei. Mama se mai calmează câteva secunde. Fetița însă deschide geamul și aruncă mănușile. Mama se enervează că nu a blocat oprirea geamurilor și țipă la fetiță. Tot drumul până acasă e încărcat de tensiune, mama se oprește însă durerea le-a cuprins pe toate trei. Da, și pe fetița mică, chiar dacă ea nu a fost certată. Acesta este cadrul poveștii mele de azi – au fost excluse multe alte replici, priviri și lacrimi.

Mama și-a cerut scuze fetiței când a ajus acasă, fetița i-a spus că va vorbi cu mama, dar că ea încă nu e pregătită să își ceară scuze pentru cîteva zile. Mama a zis că e ok, că nu e nevoie. Însă a observat cum fetița ei cealaltă, cea mică e tăcută. Fiindcă weekendul a fost tensionat, mama și-a propus să repare și să facă timp special cu copiii ei. Cei mari au vrut, la fel și cea mică. Însă, fetița mică, în tim ce erau doar ele două, i-a spus mamei că nu vrea să interacționeze cu ea. Mama să stea la distanță și să o privească cum se joacă singură. Ele două nu mai avuseseră niciodată un așa timp special în care fetița să o țină pe mama la distanță, așa că mama și-a dat seama că e ceva în neregulă, dar aștepta să vadă ce se întâmplă. După 5 minute, sora cea mică i-a spus mamei că a fost o greșeală că a acceptat să facă timp special, pentru că era supărată tare pe mama și nu era pregătită să se joace împreună.

 

cfe1c9b0608bfc8f9d077ebaf0b0e11b

(Sursă foto – Pinterest)

Atunci mama și-a dat seama de ceva – că în dorința ei de a repara ce a greșit cu copiii ei, ea a presupus că fetițele ei abia așteaptă împăcarea!! Însă nu a fost așa. Inițial, fetița cea mică a spus Da efortului mamei de a repara, însă pe parcurs aceasta a realizat că ea încă era supărată pe mama ei. De aceea, nu avea cum să primească scuzele și repararea frumoasă a mamei. Copilul avea nevoie să își trăiască mai întâi supărarea pe mamă și apoi să simtă că își dorește apropierea. Apoi, mama și-a exprimat aprecierea față de curajul fetiței de a-i pune mamei o limită și față de atenția pe care și-a dat-o trăirilor ei interioare.

Astfel, am mai învățat o lecție importantă, dragii mei – aceea că împăcarea și acceptarea scuzelor au loc atunci când copilul / persoana față de care am greșit este  pregătită să le accepte. Noi ne imaginăm că acea persoană este oricând gata să ne primească înapoi, însă nu e așa. Fiindcă atunci când rănim pe cineva, trebuie să respectăm și să învățăm să trăim cu sentimentul că suntem temporar respinși