Poate că niciodată nu a fost mai complicat să fii părinte ca în zilele noastre. Acum s-au creat părți din librării dedicate literaturii de parenting, ceea ce arată câtă nevoie de ghidaj simt părinții. Pentru a înțelege această nevoie de ghidaj, e util să ne întoarcem la originile ei. Copilul are nevoie de a se simți într-o relație de atașament sigur cu părinții lui, iar parte din acest atașament sunt, printre altele, protecția, susținerea și  ghidajul. Nevoia de ghidaj presupune răspunsuri la întrebări ale copilului precum:

„Mamă, eu cum fac asta? Tată, unde mă duc? Cum se face când cineva îmi spune așa?”

Așa că setea noastră de a citi literatură de parenting, de a asculta oameni care au trecut printr-un proces personal și de la care vrem să obținem răspunsuri și, poate mai mult decât atât, înțelegere și compasiune, este foarte mare.

Este provocator să fii părinte în zilele noastre pentru că, mai mult decât oricând, ne-am îndepărtat de instinct. De acel gutt feeling pe care, dacă îl asculți, știi. Știi despre tine, despre copilul tău, despre nevoile tale și ale lui. În contact cu instinctul, pur și simplu știi. Scriind aceste lucruri simt o tristețe pe undeva, fiindcă îmi e dor de a fi în contact cu acel gutt feeling și cu mine. Iar acest dor – pe care sigur îl aveți și voi – îmi arată că știu acea conexiune și că ea există undeva adânc. Pentru că nu poate să îți fie dor de ceva ce nu cunoști. Nu mai suntem în contact cu instinctul nostru pentru că nu ni s-a permis, mici fiind, să fim cine suntem și să avem încredere în ceea ce simțim și ce gândim. Instinctul nostru s-a astupat de convingeri, de mecanisme de supraviețurie și de aceea nu mai știm cine suntem noi cu adevărat. Partea bună e că informația despre cine suntem noi cu adevărat e încă vie, e în noi și ne așteaptă.

Credit foto – pixabay.com

Cu siguranță ați văzut că, de curând, Secom România a început seria de podcasturi Provocări de Părinte. Ea este creionată fix cu intenția de a aduce un pic de lumină în sufletul plin de îndoieli ale părintelui. S-au publicat 6 până acum, toate cu invitați îndrăgiți de voi, printre care cu bucurie mă regăsesc și eu. Și le puteți asculta pe toate aici.

În podcastul pe care l-am înregistrat, Old habits die hard – cum putem schimba o mentalitate, am povestit despre multe lucruri dragi mie, cum ar fi jocul, extremele negative din parenting, cine are nevoie de terapie, copilul sau părintele etc. Însă poate că cel mai important lucru pe care l-am abordat și pe care l-aș lăsa azi în acest articol este introspecția oferită de următoarele întrebări:

  • Ce simt eu cu adevărat față de copilul meu? Îmi place sau nu de el? Vreau să îl schimb? Acestea sunt lucruri pe care să le povestiți în jurnalul vostru, prietenilor apropiați din tribul vostru, la terapie sau duhovnicului – persoanelor voastre de încredere.
  • De cine îmi amintește mie copilul? Cu cine mai eram eu în această dinamică în care mă aflu acum cu el? Ce din ce face copilul meu mă agită, mă sperie, mă revoltă, mă înfurie și mă duce în rolul de victimă sau de agresor?
  • Și apoi, ce e cu furia asta? Dacă durează mult și nu se mai termină, înseamnă că ascunde multă durere veche.
  • Ce e cu sentimentele negative pe carele le simt față de copil, care uneori par să fie vecine cu ura și disprețul? Partea pozitivă este că, în realitate, acestea nu sunt față de copil. Partea tristă este că ele sunt față de părți din noi, care nu merită așa ceva. Cu alte cuvinte, noi ne iubim profund copiii, iar ceea ce stă în calea manifestării iubirii este neputința că nu ne putem conține durerea.

Atât vă las ca teaser :-), restul podcastului vă invit să îl ascultați aici.

Ca o concluzie, așa cum sunt concepute podcasturile Provocări de părinte, ele vin în întâmpinarea nevoii de ghidaj, de ascultare și de însoțire a părintelui. Ele vin cu o liniștire și cu o bunătate față de sufletul său.