Când copiii mei erau mici, nu existau prea multe cărți în România pentru copii și cumpăram de pe Amazon. Așa am cumpărat de-a lungul timpului sute de cărți în limba engleză și devenisem un cunoscător bun al cărților pentru copii. Acum sunt tare bucuroasă că există zeci de cărți bune pentru copii pe piața românească. Și pentru că duminică am vorbit cu Izabela Pănescu despre poveștile vindecătoare în cadrul emisiunii sale Tinerețe fără bătrânețe, am agreat amândouă să fac o listă cu câteva recomandări de cărți cu astfel de povești pentru copii.

Emisiunea noastră o puteți viziona aici.

 

Capture

 

Așadar, ieri am rearanjat și am sortat biblioteca noastră pentru copii atât de frumos, am adus cărți din camerele fiecăruia și le-am pus aici, încât fetița mea cea mică mi-a zis că vrea să rămână tot timpul așa. Ca la librărie.

 

Bib1

 

Mai jos aș vrea să vă fac o listă de cărți frumoase, povești vindecătoare, în funcție de vârsta copilului. Lista nu cuprinde toate cărțile bune, de la toate editurile, ci doar câteva, sunt extrem de multe cărți de toate felurile, toate grozave!

În accepțiunea mea, poveștile vindecătoare sunt acelea care ne duc către sinele nostru. Există povești denumite terapeutice sau vindecătoare, pentru că se folosesc în terapie, la școală sau grădiniță, pentru a ajuta copilul/adultul să se regăsească în ea și pentru a înțelege despre sine. În acest articol eu voi vorbi despre toate poveștile, fiindcă cele bune sunt vindecătoare. Astfel, basmele spre exemplu sunt unele din cele mai terapeutice povești, pentru că ne conduc către sinele nostru, doar că scopul nu este atât de conturat ca în poveștile terapeutice. Toate cărțile pe care vi le propun aici sunt un MUST, dacă îmi permiteți.

Cred că cel mai important lucru pe care l-aș recomanda ar fi cititul împreună la toate vârstele – acesta este felul în care cultivăm iubirea copiilor pentru cărți. Se creează o anumită intimitate atunci când citim unul lângă altul. În felul acesta, un copil de 12 ani îți poate cere să îi citești o carte pe care i-o citeai la 3-4 ani, pentru că are nevoie să își amintească cum era în brațele tale atunci. Astfel, cărțile ne leagă prin feluri în care nu le putem desluși cu mintea!

Vârsta 0-1 an

În prima parte a vieții bebelușului recomand cărți textile pe care le poate băga în guriță și cărți cartonate cu ilustrații geometrice, contraste de culori alb-negru, roșu, cum sunt în imaginea de mai jos.

Desigur, cărți cu animale, în care părinții le imită sunetele, cărți senzoriale, în care bebelușii pot atinge textura. La 1 an deja un bebeluș se uită singur printr-o carte. În România există site-ul babybooks.ro, unde puteți face și cărticele-jucării personalizate.

 

Baby

 

Vârsta 1-2 ani 

Continuăm cu cărticele despre animale și aducem aproape cărți dulci despre Noapte bună, despre mama, tata și copilul și despre îmbrățișările lor. În limba română sunt senzaționale prin culori, textură, ilustrații și mesaje cărțile lui Eric Carle (clasică este Omida mâncăcioasă, dar toate sunt grozave), apărute la Editura Cartea Copiilor.

 

eric_carle_seahorse

 

2-5 ani

Cărțile pe care vi le recomand în această categorie de vârstă vor fi cărți pe care le veți citi copiilor și la 9 ani, atât de frumoase sunt. Vă spun din experiența mea nu doar cu copiii mei, ci cu toți.

Toate cărțile scrise de Julia Donaldson, apărute la Editura Cartea Copiilor. Printre ele Gruffalo, Maimuțica Bramburica (o carte despre teama copilului că se pierde de mama), Cel mai fain uriaș din oraș.

gruffalo_coperta

 

Seria de cărți cu pisicuța Mog, scrise și ilustrate de Judith Kerr, apărută la Editura Pandora M – acestea sunt cărți despre viața interioară a copilului, având ca personaj cea mai uitucă, cea mai speriecioasă, cea mai haioasă pisică pe care nu ai cum să nu o îndrăgești! Mog și Iepurilă, Mog și bunicuța, Mog – pisica uitucă etc.

seria-Mog-1-825x1024

Pandora de Victoria Turnbull – o carte superbă de la Editura Humanitas despre o vulpiță care trăiește singură și tot ce face este să repare lucruri. Într-o zi apare un lucru pe care îl repară – o pasăre albastră – iar viața Pandorei nu va mai fi niciodată la fel. O poveste emoţionantă despre prietenie, speranţă şi regenerare, despre forţa creatoare a naturii şi puterea binelui de a schimba lumea.

Pandora cover

 

Băiețelul cu aripă de fluture de Ioana Chicet Macoveiciuc (vă recomand orice carte scrisă de ea) – o carte despre puterea acceptării faptului că toți suntem diferiți și speciali!

spread-3-Baietelul-cu-aripa-de-fluture

 

Seria cărților de Frații Fan apărute la Editura Humanitas Junior – Grădinarul nopții – o carte despre magie în viața cotidiană a copiilor. Mai concret despre un grădinar misterios care sculptează noaptea, pe neștiute verdeaţa care împânzeşte străzile orașului dându-i forme nemaivăzute și care dispare la fel de tainic precum a apărut. Frumuseţea operelor lui le schimbă viaţa tuturor, pentru totdeauna. Corabia cu coarne este de asemenea o bijuterie, pentru că un echipaj de animale pleacă împreună pentru a căuta răspunsul la una din cele mai importante întrebări ale vieții!Corabia cu coarne

Cărțile scrise de Oliver Jeffers, apărute la Pandora M – Incredibilul băiețel mâncător de cărți, Înțepenit, Elanul ăsta e al meu, Cum să prinzi o stea, Fred prietenul imaginar etc. Toate sunt grozave!

2297

 

Cărțile scoase de prietena mea, Anca Bolos la Editura Cartemma sunt minunate – Promisiunea, Marea fabrică a cuvintelor, Mama sunt doar câteva dintre ele.

31369043_1854770007875704_466013250220195840_n

Erus și Valea Răbdării, Erus și Valea Generozității scrise de Alec Blenche – sunt cărți care decsriu călătoriile pline de peripeții ale băiețelului Erus și al tovarășului său de drum Alpi, care sunt aventuri cu rime, cântecele, entuziasm, mister, fructe, animăluţe şi alte personaje drăgălaşe.

Erus-si-valea-generozitatii

 

Te iubesc orice culoare ai avea de Mihaela Coșescu – o carte care place mult copiilor pentru că este despre iubirea necondiționată. Vă recomand și celelalte cărți ale Mihaelei.

coperta-1

 

Secretul Monstrului, cartea mea dragă scrisă de mine anul trecut, apărută la Humanitas Junior – o poveste vindecătoare cu mult joc și haz despre fricile copiilor care apar atât de des noaptea la culcare. Aici am scris mai multe despre ea, acum vreun an.

Proba - Secretul monstrului_Layout 1

 

(Aici, în premieră, primele desene ale cărții Secretul Monstrului, realizate de Livia Coloji)

 

Vârsta 5-7 ani

Pe lângă toate cărțile de mai sus, care merită citite la toate vârstele, aș vrea să adaug cărțile Adinei Rosetti, preferata mea fiind Domnișoara Poimâine și Joaca de-a timpul (Editura Curtea Vache).

 

res_01aa88699354b45260cf2bc3301b348a_450x450_jel2

Cele mai frumoase povești japoneze pentru copii, apărută la Editura Humanitas – o carte pe care copiii mei o iubesc (deși toți au peste 7 ani) datorită suspansului și culorilor culturale cu care sunt țesute poveștile.

28056827_419305018509775_3322583185121772324_n

 

Basmele Românilor de Petre Ispirescu, poveștile scrise de Frații Grimm, de Hans Christian Andersen – puteți începe să le citiți copiilor încă de la 4 ani.

Aventurile lui Habarnam, clasicul nostru iubit de când eram și noi copii – care apare în ediție color, superbă la Humanitas Junior în iunie!

HabarN-am

Tot începând cu vârsta de 5 ani le puteți face cunoștință copiilor cu Ion Creangă – îl vor adora!

 

Vârsta 6-12 ani

Pânza Charlottei, de E.B. White – una din poveștile clasice despre prietenie, iubire și putere. Apărută la Editura Arthur, ca majoritatea cărților recomandate mai jos.

panza-charlottei-cover_big

Pippi Șosețica, de Astrid Lindgren – o minunăție de carte despre cât de frumoasă e libertatea copiilor de exprimare nu numai verbală. Despre cât de bine e când faci bine în jurul tău în felul tău degajat și nonșalant de copil. Eu aș fi vrut să fiu ca Pippi!

255620-0

Toate cărțile scrise de Roald Dahl – Nu contează ce citiți de Roald Dahl. Că este Charlie și Fabrica de Ciocolată, Matilda, Vrăjitoarele sau Marele uriaș prietenos, veți vedea fascinația copiilor. Citiți-le împreună!

Minunea, de R.J. Palacio – o carte scrisă în limbajul copiilor din ziua de azi, despre puterea prieteniei și a familiei de a te susține atunci când ești diferit!

arthur

 

Regele Uggu, de Adam Stowe, apărută recent la Humanitas Junior. Dacă Peter Pan ar avea o barbă până-n iarbă… și un wombat…și ar fi fată…ar fi Regele Ugu. Sâmbăta aceasta mă duc cu Anna la Teatrul pentru pici, așa fani am devenit!

28660284_426121677828109_2943189556245312987_n

 

Acestea sunt câteva din frumusețile de cărți vindecătoare care există în librării pentru copiii noștri. Nu am zis de Harry Potter sau de Hobbitul, fiindcă sunt de la sine înțelese. Nu am zis de literatura clasică românească pentru că o știți voi.

O carte de povești vindecătoare pentru copii este aceasta. Recomand să fie citită de adulți (terapeuți, educatori, părinți) și apoi repovestite / citite copiilor.

 

101-povesti-vindecatoare-pentru-copii-si-adolescenti-george-w-burns-v1-t-1-638

 

Voi reveni la un moment dat cu un articol despre cărțile fistichii pentru copiii noștri mai mari.

Vă mulțumesc pentru atenția voastră. Aștept cu drag alte idei de la voi cu cărți care v-au plăcut mult!