De când mă știu mamă, pe mine aceste cuvinte m-au bulversat. Adeseori mă simțeam crispată la gândul că voi avea timp suficient cu copilul meu. Ce însemna acest lucru, să stai cu copilul tău? Să îl înveți lucruri? Să ai grijă să nu pățească ceva? Dacă greșește, să îl îndrepți și să îl îndrumi? Să te joci cu el? Dar dacă nu îți place joaca, atunci ce te faci? Să îi citești?

Cu siguranță înseamnă toate aceste lucruri. Ca părinte al acestei generații preocupate de relația cu copilul, a sta cu copilul a căpătat noi valențe – să îi accepți simțirile, să cauți să petreci cantitativ și calitatic mai mult timp cu copilul tău, să mergi cu el la filme frumoase, care îi hrănesc mintea, să mergi în parc, să îi citești tot felul de povești, care mai de care mai terapeutice, care să îl ajute pe copil să se înțeleagă mai bine, să se vindece…. Îmi apare un zâmbet pe buze, aminindu-mi cum încercam să le citesc copiilor mei cărți în engleză la 2-3 ani, cu intenția ca ei să învețe limba englezăm, iar ei țipau NUUUUUU! Eu mă simțeam rănită și că nu sunt o mamă bună, însă ei nu făceau decât să îmi arate că a sta cu ei nu este despre a-i învăța ceva. Le cumpăram jocuri educative, din lemn nu știu de care, care le dezvolta nu știu ce abilități intelectuale și senzoriale, iar ei erau fascinați de un laptop de plastic care scotea sunete, adus de o mătușa din America. Ascundeam laptopul, scoteam jocurile educative, iar ei mutau niște piese, înțelegând nevoia mea de a fi o mamă bună, apoi fugeau de lângă joc, cu un zîmbet șugubăț, privindu-mă ca și cum m-ar fi invitat să îi fugăresc. Noroc că știam playful parenting și realizam că de asta au nevoie – de joacă cu mine. Joacă simplă, negândită, din care să nu învețe nimic altceva decât că viața e bună când nu îi cauți atâta sensul. A doua zi însă mai făceam o încercare cu jocurile educative….

A urmat apoi o perioadă în care mă jucam mult cu animăluțele de pluș. Le plăceau aceste jocuri enorm copiilor mei. Îmi povesteau cu jocurile de rol tot ce aveau ei pe suflet. Îmi plăcea. Mă simțeam o mamă bună. Profesia mea se reflecta și se împletea minunat cu rolul de mamă. Până când, într-o zi, unul din copiii mei nu a mai vrut aceste jocuri. Nu a știut să îmi zică exact de ce, însă mi-am dat seama. Aceste jocuri minunate, deși erau atât de frumoase și de bune, eu ajunsesem să le fac cu acest copil cu o intenție – aceea de a-l ajuta să se vindece. Desigur că intenția era lăudabilă, însă era …. a mea! Copilul nu avea în acele momente nevoia de a se vindeca de nu știu ce teamă, ci de a sta cu mine și a se simți în siguranță. Fără să vreau, acea intenție a mea (mult prea puternică) de a se vindeca era de fapt…intruzivă! Mi-am dat seama cu timpul că uneori, nu e bine să vrem să ne vindecăm copiii cu orice preț….Mai au și ei o viață înainte și o pot face ei mai târziu. Noi îi putem ajuta atunci când în acea interacțiune cu ei, în acel joc, acțiunea nu este despre noi, ci despre ei.

(Credit foto – Pixabay)

Așadar, ce înseamnă să stai cu copilul tău? Înseamnă să te bucuri de el. Iar să te bucuri de el înseamnă să intri în lumea lui. Lumea celor mici e cea a jocului simplu, fără scop. Lumea unui copil mai mare este despre pasiunea lui pentru mașini, pentru dansurile din Fortnite, pentru jocurile video despre care nu se mai oprește din vorbit. Despre sporovăiala despre prietenii lui care sunt unii buni, unii ciudați, cu care nu vor mai vorbi niciodată. Despre profesorii de la școală care sunt unii răi, unii buni.

Dar cum stai cu copilul tău? Cum te bucuri de el nu doar atunci când doarme? Cum îi arăți că te bucuri de el?

Mai întâi observă cum îți este când mai e puțin și te întâlnești cu copilul tău. Abia aștepți să ajungi acasă? Sau îți e teamă de această întâlnire? Care e teama? Că orice ai face nu e de ajuns pentru el și el tot mai vrea lucruri de la tine? Că nu ești un părinte bun? Că nu poți să îi oferi ceea ce are nevoie? Că nu te poți bucura de el de-adevăratelea? Ți-e teamă că trebuie să faceți ceva împreună, iar el va vrea ceva cu care tu nu ești de acord? Ceva ce nu îți place? Observă dacă simți nevoia să faci ceva cu copilul, care acoperă neputința de a sta cu copilul? Dacă te recunoști în ultima propoziție – pe asta o cunosc foarte bine – atunci e nevoie să te întorci la tine. De fapt, pentru toate cele de mai sus e nevoie să te întorci la tine, pentru că toate izvorăsc din faptul că noi nu putem sta cu noi înșine. Pentru că nu avem experiența aceasta ca cineva să fi stat cu noi fără să ne fi îngrijit, fără să ne fi învățat ceva despre viață, fără să ne fi povățuit, fără să…

Unii dintre noi vom avea nevoie să plângem neputința de a sta cu copilul….să simțim furia că nu ne iese ceva ce ne dorim….apoi tristețea…care ne duce la durerea că nu am fost un copil cu care s-a stat….