Aseară am fost cu copiii la filmul “Coco”, cea mai recentă producție Pixar și le mulțumesc celor două persoane care mi-au povestit de el săptămâna aceasta, fiindcă tare mult mi-a plăcut!

Povestea este frumoasă și are o intrigă suprinzătoare. Acțiunea se petrece în Mexic, atât în lumea celor vii, cât și în cea a morților. Miguel, un puști care iubește muzica și visează să își urmeze pasiunea, este personajul principal. Familia sa are un business de meșterit pantofi, creat în urmă cu mulți ani de mama lui Coco, care este stră-străbunica lui și pare să aibă Alzheimmer, fiindcă nu vorbește cu nimeni și nu își amintește nici măcar de fiica sa, singurul cuvânt pe care îl rostește fiind “Papa”. Nimeni din familie nu îl susține pe Miguel în pasiune lui, ba chiar toată lumea îi interzice cu tărie să cânte la chitară, muzica părând să fie un subiect dureros în familie. Până într-o zi când în Mexic se sărbătorește Dia del Muertos (Ziua Morților), iar el are șansa să participe la un concurs de muzică. Neavând chitară, Miguel decide să o fure pe cea a idolului său decedat demult, Ernesto de la Cruz, chitară care se află la cimitir, înrămată în mormântul acestuia. Dintr-o dată, Miguel intră pe nesimțite în lumea morților, unde își găsește familia sa pe care o pomenea în Dia del Muertos. Una din ideile principale ale filmului pare a fi aceea de a fi pomenit și a nu fi uitat de către familia ta, credință pe care o au mai multe religii.

Screen-Shot-2017-08-27-at-8.45.23-AM-e1503849164417

 

 

coco-3-disney-pixar

Familia lui Miguel pomenește și aduce ofrandă întregii familii, cu excepția unei singure persoane – tatăl lui Coco, a cărui poză se află în vârful arborelui genealogic și este ruptă. Tatăl lui Coco pare că și-a părăsit familia demult pentru a-și urma visul de a cânta. O dată ajuns în lumea de dincolo, începe călătoria lui Miguel, în care acesta pare că urmează două drumuri:

– unul în care vrea să îl ajute pe un schelet haios numit Hector să nu fie uitat de cei vii din familia acestuia (scheleții se dezintegrează și mor definitiv dacă toată familia sa din lumea celor vii îl uită)

– unul în care vrea să își întâlneacsă idolul, pe Ernesto de la Cruz, despre care crede că îi este stră-stră-străbunic și îi moștenește talentul muzical.

Nu vă spun mai mult din intriga povestirii, pentru că e tare frumoasă și plină de suspans. Ceea ce vreau să vă mai povestesc este că personajele din lumea morților au și un ghid spiritual. Spre exemplu, stră-stră-străbunica lui Miguel are drept ghid spiritual pe Pepita, un animal fantastic din folclorul aztec, care are aripi de vultur, corp de leu, coadă de șopârlă și niște culori fantastice!

Trecerea lui Miguel din lumea viilor în cea a morților este naturală, morții sunt niște scheleți simpatici ;i haio;care dansează, cântă, au DJ, nefiind înspăimântători. Cred că vârsta copiilor care merg la acest film este de la 6 ani în sus.

Nu am putut să nu remarc cum Miguel pare că a venit pe lume și cu misiunea de a-l readuce în memoria familiei pe tatăl lui Coco, care fusese respins de toată lumea, în afară de Coco. Idee pe care o întâlnesc des în lectura despre traumă și moștenirea ei intergenerațională. Pentru că, așa cum scria Mark Wollyn în cartea sa “Povestea ta a început demult” apărută la Ed. Trei, trauma circulă de la o generație la alta până este văzută.

Filmul “Coco” ne oferă un prilej bun de a vorbi cu copiii noștri despre moarte, despre credințele noastre spirituale, despre unitatea familiei, despre cum ne amintim despre cei dragi care au murit și, nu în ultimul rând, de iertare și de binecuvântarea necondiționată de care avem nevoie din partea familiei!

Screen-Shot-2017-08-27-at-8.36.45-AM-e1503848264480