Era luni 15 mai, ora 4 dimineața când m-am trezit și nu am mai putut să adorm la loc. Urma să o întâlnesc pe Dr. Laura Markham față în față de data aceasta iar acest lucru mă emoționa foarte tare. Prima oară când am auzit de acest nume important în parenting a fost când Dr. Larry Cohen mi-a povestit că urma să meargă la Londra și să fie keynote speaker alături de Dr. Laura Markham, fondator al site-ului A-ha Parenting. Atunci am deschis site-ul, m-am abonat la newsletter-ul ei, i-am cumpărat cartea Peaceful Parents, Happy Kids (Părinți fericiți, copii liniștiți) și a devenit unul din numele de referință și inspirație pentru mine în munca mea de instructor de parenting. Apoi am fost tare bucuroasă să aud că va veni în România în 2015, la invitația Totul despre Mame, însă dezamăgită că nu am putut să merg să o văd, fiindcă aveam un curs planificat în alt oraș. Anul acesta însă am fost la conferința ei în București organizată tot de Totul despre Mame și m-am bucurat imens să o ascult și să fiu alături de mulți părinți români care îi sorbeau cuvintele unul câte unul. Iar când echipa Parenting Ads mi-a propus să realizez un interviu cu Dr. Markham despre autonomie, la inițiativa Danonino, am zis imediat DA! Iar azi vreau să vă împărtășesc aici tot ce am povestit în aproape 30 de minute de conversație savuroasă cu o persoană minunată, un specialist pe care îl respect și admir foarte mult și care de aproximativ doi ani colaborează strâns cu Danonino pentru elaborarea strategiei de educare a părinților în ceea ce privește autonomia. Astfel, din această legătură s-a născut campania globală Spune DA autonomiei pe care, alături de multe nume pe care le respect în domeniul parenting-ului, o susțin și eu în România.

IMG_00140

 

O.M.: Dr. Markham, în toate articolele și cărțile publicate de Dumneavoastră nu am simțit niciun moment că judecați părinții. Ne explicați de ce?

L.M.: Așa este. Asta pentru că eu iubesc părinții. Ei fac cea mai grea meserie din lume pentru care nu au susținere și ajutor. Cum să îi judec?

O.M.: La momentul de față, prin munca dumneavoastră impactați viețile a milioane de copii. De ce ați ales psihologia și de ce aplecarea către parenting?

L.M.: Întotdeauna m-a fascinat dezbaterea din psihologie “nature vs. nurture” (adică cât din ce este o ființă umană este dat de genetica lui și cât de felul în care a fost crescut și educat). Când l-am născut pe băiatul meu, era foarte puțină literature pentru părinți. Eu aveam acces la studii, deoarece eram studentă la psihologie, însă majoritatea părinților nu aveau acces la ele. Iar când mergeam în parc cu fiul meu, care acum are 25 de ani și auzeam cum vorbeau părinții cu copiii lor, mă întristam cumplit. Apoi mi-am dat seama de un lucru: acești părinți nu știau că se poate să îți crești copiii și altfel! Și așa mi-am început meseria de a sprijini părinții din întreaga lume.

O.M.: Știu că nu vă place să vă laudați cu copiii dumneavoastră, însă și eu, și mulți părinți sunt curioși să afle ce fel de adulți aduc copiii care au fost crescuți în stilul acesta blând, fără pedepse și recompense.

L.M.: Am un băiat de 25 de ani și o fată de 21 de ani, nu au fost pedepsiți niciodată și nu au fost puși în time-out. Nu prea am țipat la ei, decât în situații care le puneau sănătatea în pericol și în care mă speriau. Când țipăm la copii, creierul lor se formează diferit, devine mai reactiv. Amigdala, parte a creierului emoțional devine mai reactive și e în alertă mult mai des. Iar dacă nu țipăm la ei, copiii sunt mai calmi. Fiica mea a fost un bebeluș foarte greu de liniștit, spre deosebire de băiatul meu care a avut doar 3 crize (tantrumuri) toată copilăria lui, aproape că nu zâmbea deloc. La vârsta de 3 ani, oamenii spuneau despre ea: “Ce copil dinamic ai! Să vezi cum va fi la adolesență” Însă având o astfel de copilărie, fiica mea s-a liniștit.

O.M.: Și au avut dreptate oamenii care vă avertizau despre vârsta adolesenței?

L.M.:  Nu! Pentru că a devenit extrem de calmă, echilibrată și plină de viață. Creierul se reconfigurează la vârsta de 6 și 12 ani. Iar la 6 ani, pentru că a fost crescută fără pedepse, creierul fetiței mele s-a calmat. Alison este o persoană cu multă compasiune față de cei din jur, se bucură de viață, iar încă din adolescență în cercul ei de prieteni era mereu rugată să ofere ajutor atunci când prietenii ei aveau conflicte. Băiatul meu avea o voință foarte puternică, însă era mult mai calm față de fiica mea, deși îi creșteam pe amândoi în același fel. AcumCopiii mei mă sună des, îmi cer sfaturile, deși nu le urmează mereu, mă respectă, iar relația mea cu ei este minunată.

O.M.: Așa cum spuneam, prin munca Dvs. atingeți viețile multor copii, iar prin colaborarea cu grupul Danone o faceți acum, indirect pe o scară și mai largă. Ne puteți spune câte ceva despre rolul și implicarea Dvs. în conturarea conceptului de autonomie pe care Danonino îl cercetează și îl comunică?

L.M.: Grupul Danone a devenit foarte interesat de obiceiurile alimentare ale copiilor, cum copiii decid sau li se permite să decidă asupra ce mănâncă și de aici au ajuns la a fi interesați de autonomie – abilitatea copiilor de a decide pentru sine. Au realizat că aveau nevoie de experți în domeniul psihologiei copilului și au strâns o echipă de experți din întreaga lume, printre care și eu. Ne întâlnim în mod regulat și împreună am contribuit la crearea programului de autonomie pe care l-au inițiat și l-au promovat pe site-urile lor locale din întreaga lume, inclusiv în România, sprijinind părinții să înțeleagă cum pot încuraja autonomia copiilor.

IMG_00027

 

 

O.M.: Există multe păreri despre ce înseamnă autonomia. Mi-ar plăcea să știu definiția dumneavoastră a autonomiei.

L.M.:  Părinții au de multe ori idei greșite despre ce înseamnă autonomia. Echipa de experți cu care lucrez în cadrul grupului Danone este o mână de oameni cu păreri foarte bine definite și cu personalitate puternică și de aceea nu a fost ușor să găsim o descriere scurtă a conceptului de autonomie. Însă am reușit și îmi place tare mult această desfiniție concise și puternică. Așadar, Autonomia este o calatorie de invatare pentru sustinerea copiilor in dezvoltarea abilitatilor necesare in viata, dandu-le puterea de a explora lumea cu incredere. Așa cum se observă, sunt foarte multe lucruri în această definiție. Noi credem cu tărie că toți copiii au nevoie să exploreze, pentru că ei învață nu din ce le spun adulții, ci din experiența lor de a încerca, explora, simți, auzi, din felul în care ei înșiși interacționează cu lumea. Însă această interacțiune nu o pot face singuri, ci cu sprijinul părinților. În fiecare aspect și stadiu al vieții copiilor noștri, noi, părinții suntem foarte implicați la început, apoi din ce în ce mai puțin. Astfel, un bebeluș interacționează cu lumea prin părinte, nu în mod direct. În jurul vârstei de 2-4 ani, părintele îi e alături și îi povestește – “Uite cum așteptăm la rând să ne dăm pe tobogan”, “Îi mulțumim mătușii pentru cadou”. Iar pe măsură ce copilul crește, el începe să intergreze și să se simtă el încrezător în sine pentru a interacționa cu lumea. Acesta este scopul spre care țintim, aceasta este autonomia. Însă cum dezvoltă copiii această încredere, aceste aptitudini? Aici greșesc mulți părinți care cred că a încuraja autonomia copilului presupune să îl împingi în lume să se descurce singur.

O.M.: Așadar, nu îl ajută pe copil să îi spunem: “Du-te să întrebi cât e ceasul”, prima oară trebuie să mergem noi cu el, să observe interacțiunea noastră cu cealaltă persoană?

L.M.: Așa este. Mai întâi mergi cu copilul în brațe și îl rogi pe acel om: „Ne puteți spune cât este ceasul?”, apoi mergem cu copilul de mână și întrebăm cât este ceasul. Iar mai târziu, când copilul te întreabă: „Mami, cât e ceasul?”, tu poți răspunde: „Oare pe cine putem întreba?”, iar copilul ne va arăta o persoană (Îl vom învăța ce fel de persoane să întrebe, ce oameni par buni, cu care pot fi în siguranță, cel mai adesea le putem recomanda să se îndreptre către un părinte care are un copil cu el). După care îl îndemnăm: „ Hai să mergem împreună. Vrei să întrebi tu? Vrei să te ajut?” Așa cum observi, suntem alături de ei la fiecare pas, încurajându-i să facă meargă în ritmul lor mai departe.

O.M.: Ca o concluzie, autonomia este un proces de învățare.

L.M.: Da, este o călătorie a cunoașterii în care copilul învață că este competent să interacționeze cu lumea. La un moment dat, am făcut un studiu pentru dizertația mea asupra unui grup de mame și am observat că acelea care în copilărie au fost împinse să fie independente înainte ca ele să fie pregătite, tolerează mai greu stadiul normal de dependență a copiilor lor. Ele aveau tendința de a respinge copiii. Desigur am observat și copiii acestor mame și am observat că ei sunt mai puțin autonomi decât cei cărora li s-a permis mai multă apropiere și cărora li s-a arătat drumul către autonomie. Copiii au nevoie de aripi, însă aceste aripi nu pot crește dacă ei nu au rădăcini adând înfipte în pământ.

IMG_00042

 

O.M.: Cu alte cuvinte, pentru a avea copii independenți, noi trebuie să înțelegem că au nevoie să treacă prin etapa de dependență.

L.M.: Așa este. Părinții trebuie să îndeplinească nevoile copiilor lor. Acestea reprezintă rădăcina. Dacă noi reușim să avem grijă de rădăcini, aripile se desfac singure, nu părinții creează aripile. Mama natură a creat copiii să înflorească și să își întindă aripile, de aceea primul lucru pe care trebuie să îl facă părinții este să aibă grijă de rădăcini. Acesta este cel mai important lucru în dezvoltarea copilului – să observăm nevoile fiecărui copil în parte și să încercăm să îndeplinim acele nevoi.

O.M.: Care sunt cele mai des întâlnite greșeli pe care le fac părinții în a submina autonomia copiilor?

L.M.: Părinții sunt tare bine intenționați în a-și dori independența copiilor lor, însă uneori greșesc prin a-I impinge către a se descurca singuri când ei nu sunt pregătiți. O altă greșeală ar fi aceea că atunci când copilul încearcă să facă ceva singur, părintele se grăbește să îl ajute: “Hai să te leg eu la șireturi”, sau “Lasă-mă să îți torn eu laptele, să nu se verse”. Și ce dacă se varsă? Nu e nimic! Luăm buretele de la locul lui și curățăm împreună.

O.M.: De aceea, ar trebui să ne facem timp pentru a vărsa laptele, pentru a lega șireturile în ritmul propriu.

L.M.: Da. Însă viața unui părinte este foarte complicate și mereu în grabă și cu multe presiuni. Însă dacă realizăm cât de importante sunt aceste momente pentru copil și dezvoltarea lui frumoasă, vom reuși încet încet să ne facem timp pentru ele.

O.M.: Mulți dintre noi, părinții credem că a încuraja autonomia copiilor înseamnă lipsa limitelor. Ne puteți spune poziția dumneavoastră legată de limite?

L.M.: Una din ideile neadevărate despre autonomie este aceea că în orice moment, copilul face ce vrea. Mai întâi de toate, cortexul pre-frontal al copiilor nu este complet dezvoltat. Când copiii sunt crescuți cu atenție față de nevoile lor, creierul lor se dezvoltă mai rapid și sunt mai avansați decât alți copii crescuți altfel. Dar acest lucru nu înseamnă că ei pot lua toate deciziile de unii singuri. Societatea pune foarte multe presiuni pe părinți. Spre exemplu, ecranele care dau dependență copiilor sau multe alimente. Și pentru adulți este greu să își pună limite, cu atât mai mult pentru copii. De aceea, părinții au responsabilitatea de a-și ghida copiii. Chiar dacă le încurajăm autonomia, există situații în care trebuie să le punem limite copiilor, mai ales în sfera siguranței și a sănătății. Dar punem limite și în sfera relațiilor interumane, a felului în care îi tratează pe ceilalți oameni. Spre exemplu, atunci când un frate își tachinează sora, părintele va intervene și va spune: “Nu ne purtăm așa unii cu alții în casa noastră. Cuvintele acestea dor.  Văd că ești supărat pe sora ta. Cum ai putea să îi spui lucrul acesta alt fel?”

O.M.: Mulțumesc foarte mult pentru acest interviu, Dr. Markham! Mi-a făcut mare mare plăcere și a fost o onoare pentru mine să povestesc atâtea lucruri profunde și cu impact asupra părinților cu Dumneavoastră!

IMG_00002

(Întâlnire de lucru)

Dragii mei, am povestit și mai multe de atât. Despre cum le explicăm copiilor despre creier cu ajutorul modelului lui Dr. Dan Siegel, pe care l-am avut invitat în România în 2014, despre de ce copiii uneori vor respecta o limită a părinților de dragul relației noastre și de ce acest lucru le face bine pentru puterea lor interioară. Toate acestea le veți vedea în curând în înregsitrarea interviului cu Dr. Markham!

Mulțumesc, Danonino și Parenting Ads pentru această experiență atât de minunată!

Credit foto – Valentin Bălășoiu.