Sunt sigură că nu există niciun cititor de-al meu care să nu fi auzit îndemnul “Iubește-te pe tine însuți!” Este prezent în toate călătoriile de dezvoltare personală. Întrebarea este însă cum faci să te iubești pe tine? Unii facem lucruri pentru noi, avem grijă de timpul nostru personal, alții facem terapie, alți ne rugăm, alții citim cărți pentru a ne hrăni mintea și sufletul. Însă eu am observat că tot făcând aceste lucruri, devenim extrem de abili în a ne iubi….anumite părți din noi! Pentru a vedea dacă ne iubim sau nu cu adevărat, testul este să verificăm dacă ne certăm, dacă ne pedepsim atunci când greșim, atunci când țipăm la copiii noștri, atunci când pierdem bani, atunci când nu performăm la muncă sau în familie așa cum ne-am propus. Vom vedea repede că o facem, că intrăm în spirala vinovăției, a auto-criticii și a altor trăiri care ne fac rău. Pentru început, este important să ne asumăm faptul că nu, nu ne iubim cu adevărat, ci iubim doar anumite părți pe care le-am cultivat atunci când eram mici să fie drăguțe, deștepte și pe care le arătăm celor din jur ca fiind drept identitatea noastră!

Partea bună e că putem învăța să ne fie drag de noi. Va fi greu, fiindcă atunci când eram mici doar câteva bucăți din noi erau îndrăgite de familie, școală, prieteni. Este ușor să îți fie drag de tine atunci când ai primit acea iubire necondiționată. Spre exemplu, atunci când dacă îți îmbrânceai surioara, ai fi fost luat în brațe de mama sau de tata și ai fi fost alinat cu cuvintele: “Văd că nu îți e bine. Vrei să stăm un pic împreună?” Însă cum aproape nimeni nu a simțit o astfel de iubire – fiindcă pur și simplu este extrem de greu de dăruit, motiv pentru care va trebui să acceptam că și nouă, la rândul nostru, ne va fi greu să le-o arătăm copiilor noștri –  va trebui să învățăm să ne-o dăm. Ați observat că am înlocuit cuvântul “a te iubi” cu “a-ți fi drag de tine”, fiindcă primul mi se pare prea puternic, prea cliche, prea dureros.

 

self-love

 

Așadar, pentru a îmi fi drag de mine, va trebui să îmi cunosc părțile mele. Să le văd, să le accept că sunt ale mele. Și partea care seamănă cu mamaia care ascundea bomboanele de copii. Și pe cea manipulatoare, care seamănă cu cealaltă bunică. Și partea de copil bun și inocent, care vrea să se joace și s-a oprit din jucat. Și pe cea atât de critică, care e vocea învățătorului. Și pe cea care vrea să controleze și își explică nevoia de control prin a-și spune: “E pentru binele tău, de aia vreau să te controlez!”. Și pe cea plină de rușine și dezgust, dobândite în nu știu ce împrejurare, care se urăște și uneori zice că vrea să moară. În final, să ne iubim și părțile bune pe care le-am șlefuit atât de bine, încât pare că sunt ale noastre. Primul pas este să le cunoaștem, să le scoatem la lumină. Să le dăm atenție și să înțelegem de ce am ținut cu dinadins să le ascundem atât de bine. Dragul de ele va veni cu timpul, continuând călătoria către sine, pe drumul care ni se potrivește cel mai bine.

Astfel, încep 2018 cu voi nu prin a vă spune cum să fiți părinți mai buni, ci prin a vă încuraja să vă cunoașteți părțile din voi! Dragul de noi înșine se va răsfrânge asupra copiilor și apoi asupra tuturor! La mulți ani! Să aveți un 2018 așa cum aveți nevoie!