Când vine toamna, o dată ce afară frunzele iau toate culorile, parcă și în ființa noastră se întâmplă același lucru cu emoțiile noastre: devin tot mai colorate! Pe de o parte avem un sentiment de ceva nou, de schimbare, iar pe de altă parte o umbră de regret că ne despărțim de ceva drag: timpul și conectarea cu cei pe care îi iubim. O naștere și un sfârșit, un alfa și omega. De aceea, dacă sesizăm că ne simțim ciudat și contradictoriu, ca “avem emoții”, ne putem imagina de unde vin.

Începutul școlii sau grădiniței e dificil pentru copii, dar mai ales pentru noi. În acest articol nu mă voi concentra pe copii, ci pe pregătirea emoțională a NOASTRĂ! Pentru că în principal atunci când noi suntem bine, când ne-am pus noi primii masca de oxigen, cum spune Patty Wipfler, le-o putem pune și copiilor și le putem fi de un real ajutor.

Cum ne dăm seama că avem amintiri emoționale vechi care vor să vină la suprafață?

Mulți dintre noi ne-am imaginat că pregătirea pentru un nou an de învățământ presupune planificarea cumpărăturilor – a pantofilor și hainelor de toamnă, a ghizdanului și a rechizitelor. În anii trecuți poate am observat cum aceste momente erau unele pline de frustrare, poate uneori chiar îi certam pe copii. Poate apoi am decis să nu îi mai luăm cu noi, ca sp fim cpncentrați în proces. Poate ne făceam planuri de conectare zilnică cu ei, ceva se întâmpla la mijlocul zilei și apoi iarăși aveam conflicte. Personal, eu am observat că în fiecare an, cu toate momentele de a fi împreună cu copiii, frumoase și pline de căldură, țipam la unul dintre copiii mei înainte de prima zi. În fiecare an!!! Deși îmi propuneam clar să nu o fac și să le fiu alături, fiindcă știam că pentru ei e greu și confuz. Anul trecut mi-am dat seama că probabil am eu niște sentimente vechi care plutesc acolo, însă până anul acesta…..am uitat! Mai jos vă scriu o poveste care s-ar putea întâmpla oricăruia dintre noi, dacă nu cumva s-a și întâmplat.

Mergem împreună să alegem ghiozdanul – da, e ideal să îi luăm și pe copii cu noi, să se implice alături de noi în pregătirea pentru școală. Șă își aleagă caiet cu pisică sau cu un băiat pe skateboard pe copertă.  Și la un moment dat vrea a 3-a înghețată. Noi zicem nu. Și atunci se supără și face o criză chiar acolo, în librărie sau supermarket. Iar noi putem simți că ne trădează și nu înțelegem.

Sau: copilul mai are de terminat câteva teme de vacanță. Îi spunem zilnic să o facă, mai e puțin până începe școala și e evident că el nu mai reușește să termine tot. El se stresează îngrozitor, deși nu arată, că se duce la joacă afară non-stop. În schimb, când vine acasă trântește dacă ceva nu e cum vrea el. Noi ne activăm la maxim, fierbem de nervi. Și, în loc să ascultăm supărarea copilului, o revărsăm pe a noastră asupra lui.

Eu cunosc scenariile aceasta, de la A la Z, deci și partea cu revărsarea emoțiilor mele asupra lui, așa cum scriam mai sus.

Care e povestea ta legată de începutul de grădiniță sau școală ?

După atâția ani în care prima zi de grădi sau școală nu a fost așa cum mi-am dorit, în care eu să fiu stâlp emoțional pentru copii (inclusiv cea de ieri :-), m-am hotărât să deslușesc exact de ce devin ca o furtună la primul pas greșit al copiilor? Așa cum v-am obișnuit de atâta timp, am făcut listening partnership. Fiindcă atunci când suntem ascultați de către cineva care știe să ne asculte fără judecată, fără să ne dea sfaturi și fără să interpreteze cuvintele noastre, mintea noastră devine mai sclipitoare, datorită faptului că emoțiile grele se evaporă. Ascultătorul ne vede, ne simte, ne aprobă, tot ce simțim e ok, senzația de siguranță pentru noi este mare și uneori vărsăm o lacrimă, alteori plângem, și iar alteori râdem zgomotos. Toate aceste mecanisme naturale de detensionare ajută la evaporarea durerilor trecute.

De aceea, vorbește cu cineva despre cum au fost începuturile de an școlar pentru tine? Faceți schimb de ascultare, povestește, apoi ascultă și tu. Cu soția sau soțul, cu o prietenă, cu un coleg, cu un alt părinte. Povestea ta începe probabil când ai fost prima oară la grădiniță și te-ai despărțit de mama și de tata. Sau te-ai întors de la bunici pentru a începe anul școlar. Cum a fost despărțirea de bunici? Dacă nu îți amintești cum era pentru tine la vârstele mici, sun-o pe mama sau pe tata și roagă-i să îți mai zică ei. Povestea lor sigur va trezi niște amintiri emoționale rămase în memoria implicită, chiar dacă nu ți le amintești tu, pas cu pas.

Capture4

(Sursă foto - Getty Images)

Apoi, amintește-ți cum era la grădi și la școală. Senzația de teamă că ești într-un mediu necunoscut. Că dacă nu mai vine mama. Confuzia unei noi lumi, cu reguli noi și responsabilități noi.

Teama că se termină distracția. Voia bună. Că va urma o perioadă oribilă de teme și de presiune a notelor. Discuțiile interminabile cu cadrele didactice și poate și cu familia că e gata cu joaca. Când tu nu erai gata deloc, și de aceea țipa toată ființa ta!!

Amintește-ți care era atmosfera din familie legată de începerea școlii. Aveai un frate mai mare care mereu dădea de necaz și părinții începeau cu morala că anul acesta va trebui să fie altfel? Știai că prietena ta cea mai bună s-a mutat la altă grădiniță și nu te vei mai vedea cu ea? Aveai o soră mai mică căreia îi era tare teamă să se despartă de părinți și toată atenția era concentrată asupra ei? Iar tu, care mereu te descurcai cu toate, erau uitat și primeai mai puțină atenție?


Da. Dacă am avut dureri de acest fel, probabil că vor reveni în această perioadă a anului. De aceea, pentru a-ți susține emoțional copiii, mai întâi spune-ți povestea ta. În tihnă. Ia-ți o oră la 2-3 zile și amintește-ți de cum erai tu ca fetiță sau băiețel atunci când erai mic. Când plecai pentru prima oară de la mama sau de la tata. Când începeai școala. Când nu îți terminaseși temele de vacanță și îți era frică de consecințe.

Uneori, în povestea ta poți începe cu scenariul pe care îl ai despre copiii tăi și cum ai vrea să fie grădinița sau școala pentru ei. Vezi ce simți, vezi dacă ai o tensiune interioară legată de

  • Vreau să nu plângă!
  • Vreau să învețe bine! Să ia note mari! Să nu dureze mult adaptarea!
  • Vreau să își facă prieteni buni, de un anumit fel!
  • Nici să nu se gândească să mai vrea și jucării!

 

Pornind de la ceea ce vrem urgent și neapărat de la copiii noștri, ajungem la ce era dificil pentru noi în copilăria noastră.

Așadar, hai să povestim despre noi mai întâi! Apoi, cu siguranță ne vom ajuta copiii mult mai apropiat și îngăduitor!