Ieri am avut un curs pe tema “Jocul în relația părinte copil”. La final, o mămică a venit la mine și mi-a spus:

– Mai ții minte când ne-am întâlnit acum doi ani la Asociația Unu și Unu, iar gemenii mei erau bebeluși?

– Da, mai știu! am răspuns zâmbind.

– Mai știi că ne-ai spus cum în special pe copiii născuți prematur trebuie să îi facem să râdă? Ei bine, am făcut jocul acela pe care ni l-ai povestit. Acela de a pune ceva pe cap și a lăsa să cadă. M-am dus acasă și l-am povestit soțului mei. Apoi, într-o seară, după baie și-a pus pampersul lor pe cap, după care l-a lăsat să cadă. A fost prima oară când fetițele mele au izbucnit într-un hohot de râs! Un hohot imens.

Mămica aceasta mi-a făcut ziua atât de frumoasă. Fiindcă ce urmează e tare haios. Acum, la doi ani, ori de câte ori își pun pampersul, și-l pun mai întâi pe cap!!

De ce susțin atât de mult încurajarea râsului? Pentru că râsul este forma cea mai pură de detensionare. De eliberare a unor sentimente precum jena, fricile ușoare, rușinea. Pentru că atunci când râdem ne simțim bine în pielea noastră. Nimic nu e defect sau ciudat la noi.

Așadar, dacă aveți copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 3/4 ani, atunci puneți-vă ceva pe cap, apoi scuturați-vă puțin și lăsați să cadă jucăria. Sau puneți-va un creion pe buza de sus și faceți fețe haioase încercând să îl țineți acolo. Vor râde garantat! Ei se vor simți bine și acceptați, iar noi ne vom simți părinți mai buni!

 

224eea0ef608b1f2ca7dec8648ea7052

(Sursă foto – Pinterest)