Poate că una din cele mai bune scrieri despre fericire pe care le-am citit sunt rândurile lui Mandy Hale: “Fericirea înseamnă să renunți la tot ce crezi tu despre cum ar trebui să arate viața ta și să celebrezi ceea ce ai”. 

Mulți dintre noi avem fericirea drept țel în viață. Când încercăm să o definim, de cele mai multe ori sună așa:

“Să fiu iubit, să fiu înțeleasă.”

“Să împart cu cineva. Sa fiu cu cineva.”

“Să îmi fie bine.”

“Să nu am tristețe.”

“Să nu mai am atâta greu, să se termine o dată.”

“Să fiu liniștit.”

“Să nu mai am zbucium, agitație.”

 

dawid-zawila-zb2vBaHYB2I-unsplash

(Photo by Dawid Zawiła on Unsplash)

 

Aproape mereu, fericirea este definită de oameni în relație cu o stare bună a sufletului, sau cu o lipsă a ei. Însă fericirea, așa cum arată ea în reclame și așa cum am aflat-o noi de la familia noastră când eram mici, este un ideal mult prea îndepărtat. Iar tocmai căutarea fericirii în afara noastră ne aduce și mai multă nefericire și presiune!

Cu toții știm vorba din popor: “Ești copil, tu trebuie să te joci și să fii fericit”. Dar această vorbă este departe de adevăr. Adevărul este că viața unui copil nu este fericită mereu și copiii au trăirile cele mai complexe. Că se străduie ei să ne arate nouă că facem treabă bună, asta e altă poveste.

Mai e ceva – sunt multe multe cursuri despre cum să atingem fericirea în 7 pași. Despre cum să iertăm și să mergem mai departe spre fericire. Și iertarea e un proces care nu se întâmplă într-o zi. Hadeți să nu mai credem așa ceva. Haideți să ne întoarcem la noi, la sufletul nostru și să ne uităm la el. Cât e de rănit. De plin de speranță. De stresat și tensionat. De bucuros. De depresiv. De furios. De fricos. De plin de groază. Hai să ne uităm la toate părțile lui, fiindcă nu avem cum să trăim fericirea aia din cărți dacă nu ne uităm la tot ce e în noi.

Hai să redefinim fericirea și să zicemcă e o stare de bine pe care uneori o ai, iar alteori nu. Starea de bine pe care o ai tot mai mult după ce reușești să stai cu greul, cu părțile fricoase, furioase, răzbunătoare, întunecate din tine. Starea de bine pe care o ai când conții și nu te sperii de ce e dureros în tine.

Hai să o definim așa și pentru copiii noștri. Să validăm când ei ne spun: “Am o viață grea, mai bine mor.” Să îi ascultăm când ne spun că nu se bucură de viața lor. Să vedem dacă ne simțim responsabili (sigur că pentru o bucată, suntem) și vinovați, dar să validăm și să îi credem. Să le spunem că vrem să le fim alături, așa încât să se simtă tot mai în siguranță și să le fie mai bine decât le e azi.