Vorbim și scriem mult despre conectare în ultimii ani, ea fiind acea stare după care tânjește sufletul ființei umane (și nu numai al ei) încă din perioada intra-uterină. Cea mai frumoasă descriere a conectării am găsit-o la Brene Brown, pe care știu că toată lumea de pe planetă o iubește: “Energia care există între doi oameni atunci când se simt văzuți, auziți și valorizați; când oferă și primesc fără judecată; când aceștia obțin susținere și putere din acea relație”.

Cum arată conectarea, la modul concret? Cu alte cuvinte, când mă simt eu, copil sau adult, văzut, auzit și valorizat? Simțit? Răspunsul este atât de simplu: atunci când cealaltă persoană mă vrea. Și acest ‘vrut’ pornește, o dată cu viața, de la mama. Mă vrea mama? Cum știu că mă vrea? Știu atunci când simt, fiindcă simțirea are loc înaintea știutului. Dacă vrei să știi cum se simte conectarea, amintește-ți perioada în care te-ai îndrăgostit. Fix acele caracteristici ale stării de îndrăgostire reprezintă esența conectării.

Conectarea, indiferent dacă sunt copil sau adult, înseamnă că tu mă vrei. Am nevoie să simt că mă vrei, iar eu simt doar când îmi arăți. Și iată cum îmi arăți:

  • Manifestându-ți bucuria când ești cu mine. Bucuria de mine, de persoana mea. Încântarea față de cine sunt eu, așa simplu/ă și uman/ă, fără să fac nimic wow. Observați-vă copiii cum înfloresc atunci când cineva se bucură de ei (sigur, e diferit la adulți, fiindcă nu ne putem bucura de oricine, oricum ar fi acea persoană).
  • Căutându-mă atunci când mă ascund (mai mult sau mai puțin subtil, fiindcă mă pot ascunde în multe moduri) și nu mă arăt. De aceea, jocul de-a v-ați ascunselea este jocul terapeutic cel mai puternic, un joc instinctiv care este întâlnit în toate culturile lumii. Când mă cauți, știu că mă vrei.
  • Fiind interesat/ă de cine și cum sunt eu. De ce anume îmi place mie. Iar dacă cumva cine sunt eu și ce îmi place nu sunt pe placul tău, atunci eu, copil fiind, percep că mă respingi.

Cu siguranță mai sunt și alte caracteristici ale conectării reale și profunde. Dar acestea sunt primele și sunt de bază pentru a ne simți vruți.

În continuare voi reda, foarte pe scurt, caracteristicile conectării noastre cu copiii și cu persoanele adulte semnificative din viața noastră.

Dacă am fi fost iubiți așa, ca în modul descris mai sus, nu cred că am mai sta acum să citim cărți și articole despre iubire în cuplu și cum să ne creștem copiii. Probabil, însă, că nu am fost iubiți astfel, decât pe bucățele. Astfel, e nevoie să redescoperim cum să iubim. O dată ce facem curat prin durerile din suflet apărute de-a lungul timpului din cauza ne-iubirii, luând în mâini și mângâind rușinea de a nu fi iubit, frica de a nu fi iubit; o dată ce venim în contact cu golul de ne-iubire și îl umplem cu un ceva bun din noi înșine, iubirea își face loc singură.

Imagine de congerdesign de la Pixabay

Conectarea cu copiii, eu și mulți alți părinți pe care îi cunosc am învățat-o, concret, prin timpul special. Caracteristicile timpului special sunt: timp scurt (pentru a nu pierde din atenția disponibilă pe care o am), entuziasm față de copil, numai DA, bucurie de copil, îmi place de tine. O dată ce începem cu acest timp special și îl transformăm într-un obicei al relației parentale, ca părinte începi să înțelegi iubirea și cum arată conectarea adevărată (fiindcă, vedeți, lipsesc grijile acelea cotidiene aici, griji care împovărează copilul și îi dau senzația de defecțiune și nevoie de reparare). De această conectarea suntem responsabili noi, adulții.

Conectarea cu persoane adulte va veni inițial spontan și natural. Însă apoi e nevoie să o menținem în mod conștient. Acum ceva vreme am scris un articol despre cum, în relația de iubire de cuplu venim adeseori cu partea noastră de copil, văzând, subconștient un părinte în celălalt. Astfel, așteptările noastre sunt de copil, iar senzația noastră este aceea că noi facem destul în acea relație și că trebuie să fim iubiți necondiționat de partenerul/a de cuplu. Cumva sunt de părere că iubirea necondiționată în cuplu este diferită de cea față de copil. Pe un copil îl iubim necondiționat, chiar dacă nu îi arătăm concret, chiar dacă acesta ne rănește. În cuplu nu e așa. Aici ne iubim necondiționat atâta timp cât fiecare contribuie la bunul și binele relației.

Să avem o zi cu cât mai multă conectare!