Dialog tată-fiu

– Dragul meu, aseară mi-ai zis niște cuvinte tare grele. De ce nu mi-ai spus pur și simplu cum te simți? Că ești furios, că ești nervos, orice. Pentru că nu am putut să te mai ascult, așa de tare m-au atins cuvintele tale. De aceea am plecat de lângă tine.
– Păi nu am vrut să spun cum mă simt. Ți-am zis cuvintele alea fiindcă voiam să te doară!
– De ce să mă doară?
– Că și pe mine mă doare. Și vreau să vezi și tu cum e.
– Păi bine, dar puteai să îmi zici “Uite, în momentul ăsta simt că nu te mai iubesc“, sau “nu te suport“, sau chiar “te urăsc în clipa asta!”
– Da, dar atunci tu mi-ai fi zis “Da….”. Adică m-ai fi înțeles. Iar eu nu aveam nevoie să mă înțelegi. Ci să te doară! Iar ce îmi zici tu era prea soft.

Acest dialog îmi este foarte drag. Pentru că, în ciuda unui moment greu, cei doi (tatăl și fiul adolesecent) au reușit să se reapropie. Îmi este de asemenea foarte drag pentru că arată multă umanitate – copilul nu a respectat o regulă, părintele l-a atenționat și i-a pus o limită, iar copilul i-a vorbit necuviincios. Vă puteți imagina ce cuvinte vreți voi, de fapt gândiți-vă la acele cuvinte care vă dor pe fiecare dintre voi când vi se spun.

Cred că niciun specialist nu ar putea explica rolul cuvintelor grele mai bine ca acest copil. Decodificând mesajul, el ar arăta așa:

“Eu port multă durere în mine. O parte din ea o știu, vine chiar din relațiile de familie, de la școală, de la prieteni, iar pe o altă parte din durere nu o știu. Însă toată e atât de mare și copleșitoare, încât nu o pot conține. Uneori exprim ce simt într-un mod frumos, iar alteori într-un mod urât. Fiindcă durerea mea e atât de mare, încât vreau să îți dau și ție o parte din ea. Nu pot s-o duc singur. Deși eu spun că vreau să te doară, să nu mă crezi, pentru că nu e adevărat, în acele momente tot durerea din mine vorbește. De fapt eu vreau ca tu să poți duce această durere. Să o conții tu. Dar nu-i nimic când nu o poți duce. Mă mai reglez și eu, ne descurcăm noi.”

 

boy-1637188_960_720

(Credit foto – Myriam)

Da, crizele de furie ale copiilor sunt o modalitate foarte sănătoasă de a elibera dureri știute și neștiute. Chiar dacă aceste crize apar datorită unui pretext pueril, ales la repezeală de minte pentru a putea elibera neputința, durerea, furia, disperarea, frica acumulată în minte și în corp, așa cum spune Patty Wipfler în cartea sa Ascultă-ți copilul, ele au un rol vindecător.

Dacă vreți să vedeți cum ascultăm în realitate un copil în momentele în care este copleșit de aceste dureri, vă aștept cu drag la evenimentul practic Furtunile emoționale la copii și părinți din 16 iunie, orele 10-15. Deși, alături de Ravid Aisenman Abramsohn vă voi arăta cum se face această ascultare, în realitate sunt multe momente în care și eu simt asemenea băiețelului din poveste și nu reușesc să conțin durerea copiilor mei. Atunci, și eu cu disperarea mea am nevoie să fiu conținută și ascultată. Astfel, veți vedea și cum ne ajutăm noi, între noi, adulții și cum putem lărgi comunitatea deja existentă a părinților care caută suport emoțional și știu să asculte.