Nu-i așa că gâdilatul copiilor pare a fi unul din acele interacțiuni tandre și dulci dintre adulți și copii? Gâdilatul pare să aibă toate ingredientele conectării: râsul, atingerile, voia bună, priviri drăgălașe, un zvâc și hârjoneală. Se compun cântece, se scriu și cărticele despre Domnul Gâdilici care aduce voie bună cu el oriunde se duce – așadar totul pare în regulă cu gâdilatul. Dar oare așa să fie?

Mie nu mi-a plăcut gâdilatul în copilărie. Am avut noroc că părinții mei nu mă gâdilau. Îmi amintesc niște rude îndepărtate și alți copii mai mari care mă gâdilau și știu că nu îmi plăcea. Pentru mine, acel gâdilat avea ceva agresiv. Simțeam că eu nu contez în acea interacțiune, parcă gâdilatul nu era despre mine, ci despre celălalt. Simțeam că voiam ca acel adult să îmi mai dea atenție, însă în alt fel. Dar era bună și aceea, era mai bine decât nimic! Când am avut copiii mei și m-am pus pe studiat psihologia și arta de a fi părinte, mi-am confirmat acel instinct care îmi zicea că gâdilatul nu este bun, citind la psih. Larry Cohen în a sa carte Playful Parenting și aprofundând mai apoi la Patty Wipfler în filosofia conectării pe care o răspândește în întreaga lume prin Hand in Hand Parenting. Da, gâdilatul nu este una din cele mai bune interacțiuni cu copilul. De ce? – sunt sigură că mulți dintre voi se întreabă.

Majoritatea părinților pe care i-am văzut gâdilându-și copiii o fac cu mult drag și poftă de a fi împreună. Acesta este un lucru minunat! Expresia feței copiilor este însă una de….acceptare a ceea ce face adultul! Acceptare, atenție, nu am văzut niciodată bucurie autentică! Acceptare – fiindcă acela este un moment de joacă viguroasă după care toți copiii tânjesc. De aceea, copilul acceptă gâdilatul, ca parte necesară a conectării. Copilul este loial și recunoscător părintelui în acele momente de joacă, motiv pentru care acceptă gâdilatul. Nu toți copiii acceptă, mulți spun clar că nu mai doresc. Vă rog, nu vă stresați dacă vă gâdilați copiii, am făcut-o și eu. Nu o să vă spun să nu o mai faceți, fiindcă nu acesta este scopul acestui articol. Scopul lui este de a vă prezenta câteva din mecanismele gâdilatului și de a vă propune alternative la această interacțiune.

10590422_814798265225553_6838722161214075154_n

În timpul gâdilatului, copilul râde, ceea ce îl încurajează pe adult că face bine ce face și copilul se distrează. Acest râs nu este unul autentic, ci un reflex cauzat de atingerile în acele părți ale corpului. Același tip de reflex cum este strănutul în timpul pensatului sprâncenelor, sughițul, sau cum este ridicarea piciorului atunci când este lovit cu ciocănelul la doctor pentru a testa reflexele. Așadar, acest râs nu este unul natural, care vine din jocul părinte-copil, ci un reflex.

O altă caracteristică a gâdilatului este aceea că adultul este cel care deține controlul interacțiunii, și nu copilul. Copilul se simte în puterea adultului. Regula de aur a jocului dintre părinte și copil este aceea că în joacă, copilul este cel care are nevoie să dețină controlul, pentru a-și crește stima de sine și puterea interioară și pentru ca relația parentală să fie una profundă și caldă. Dacă în multe momente ale zilei copilul simte că trebuie să se conformeze, joaca e terenul lui în care el face regulile!

Părinților le povestesc acest lucru la cursurile mele, mulți dintre ei au același sentiment legat de gâdilat, alții însă îmi spun că înșiși copiii lor le cer gâdilatul. De ce? Pe de o parte poate pentru că le place, iar pe de cealaltă parte poate pentru că ei își simt părinții competenți în joacă și cu poftă de hârjoneală în momentele în care se și gâdilă. Ce e de făcut atunci când copiii ne cer să fie gâdilați? Eu propun doar gestul de gâdilat, deasupra burticii, spre exemplu, fără atingerea propriu zisă. După care îl giugiulesc mirosindu-i burtica sau mânuțele și, desigur hârjoneala!

10306476_595409510572959_3084629641866272796_n

Astfel, vă propun nu să renunțați la gâdilat, ci să încercați și altceva. Hârjoneala! Să vă luați copilul în spate și să deveniți căluțul lui. Eu încă mai reușesc să îmi duc băiatul de 10 ani și ceva în cârcă și adoră momentele acelea. Să vă luați la tăvălit cu el, îmbrățișați fiind cu el, în pat sau pe jos. Să îl trageți cu pătura prin casă, el stând pe ea asemenea lui Aladin și voi fiind duhul care îl duce oriunde vrea.

 

1981778_814798708558842_1511057708043396895_n

 

(Credit foto: Ion Covrig, la o sesiune de hârjoană la Academia Heidi, Brașov)