Apropierea mea de homeopatie a început acum 5 ani, când băiețelului meu nu îi mai trecea dermatita atopică după multe creme pe bază de cortizon. Am primit un remediu de la medicul nostru homeopat care l-a ajutat foarte mult. Apoi am văzut cât de ușor le trecea copiilor febra cu Belladonna. Apoi răcelile. Streptococul betahemolitic. Infecții la picior. Și multe altele. Nu luăm doar remedii homeopate când suferim de o boală, ci și alopate, în funcție de situație. Acum câteva săptămâni am scris un dialog haios între băiatul meu de aproape 12 ani și mine, în care el își exprima neîncrederea în homeopatie, după un video pe care îl vizionase pe youtube. Și pentru că eu sunt una dintre acele persoane care cred în homeopatie doar pentru că la noi în familie a funcționat în cele mai mulet situații, mi-am dorit să aflu părerea unuia dintre cei mai renumiți doctori specialiști în homeopatie de la noi din țară, Dr. Gheorghe Jurj. I-am adresat întrebările de mai jos și am descoperit, pe lângă răspunsurile sale atât de elaborate și pline de experiență și suflet mare, un profesionist și un om extraordinar! Am marea onoare să găzduiesc aici cuvintele dumnealui și o parte din experiența carierei sale în homeopatie! Dr. Gheorghe Jurj este medic primar în medicină generală, specialist in homeopatie și își desfășoară activitatea în Cabinetul Medical de Homeopatie Dr. Jurj din Timișoara. Îl puteți găsi pe site-ul dumnealui http://www.drjurj.ro/homeopatie/, unde vei putea citi multe articole și despre homeopatie în general, dar și despre anumite remedii cum ar fi Belladonna, Chamomilla, Mandragora etc. Sunt tare recunoscătoare Laboratoarelor Boiron România pentru facilitarea acestei întâlniri hrănitoare de minte și de suflet!

Așadar, așezați-vă comod pentru că veți citi povestea unui specialist desăvârșit, a unei ramuri a medicinii atât de fascinante, dar mai ales veți simți cum natura, aflată în mâinile doctorilor, face minuni pentru sănătatea ființelor umane și nu numai. Veți avea parte de multă profunzime în aceste cuvinte. Pentru că eu am înțeles din cuvintele domnului doctor că homeopatia se îngrijește nu doar să dispară sau să se amelioreze boala omului, ci mai ales să îi crească sănătatea!

 

 

 

1. Care a fost prima întâlnire a dumneavoastră cu homeopatia? Ați fost și dumneavoastră sceptic despre eficacitatea ei?

 

Încă din facultate am avut șansa să văd la lucru (cu rezultate surprinzătoare pentru mine atunci) pe Dl. Doctor Carol Quint și Dr. Aurel Popescu practicând acupunctura, disciplină alternativă a medicinii, de origine chineză,. Rezultatele m-au convins și apoi am practicat și eu, fiind pentru o vreme chiar lector în cadrul cursurilor de acupunctură organizate de Ministerul Sănătății. Pot spune că, într-un fel, am făcut, aproape concomitent, două școli de medicină: cea convențională, pe care am urmat-o ca orice student și una, să-i spunem complementară, pe care o făceam după-amiezile cu cei doi iluștri medici de care spuneam. Astfel, oarecum, mintea mea medicală a fost învățată de la bun început să gândească într-un mod mai larg, integrativ, în care diagnosticul medical și tratamentele alternative nu se exclud, ci se completează fără să intre în vreo contradicție.

Prima carte de homeopatie (O Materie Medicală a lui J.T. Kent, un faimos homeopat american) am citit-o într-o noapte, în casa D-lui Dr. Pavel Chirilă, om cu imense merite în homepatie și fitoterapie. A fost o surpriză: mulțimea de simptome descrise, detaliile semiologice, ideea că un singur medicament poate vindeca mai multe probleme în același timp, ideea individualizării fiecărei bolii, importanța atribuită părții mentale erau noi, extrem de interesante și provocatoare, foarte aproape de imaginea reală a pacienților, de ceea ce pacienții ne relatează, de fapt. Mi s-a părut extrem de interesant felul în care conceptul abstract de boală era trecut pe plan secundar, în primul plan fiind mereu pacientul, cu suferințele lui concrete și complexe, cu determinările și particularitățile sale.

După 1990 am făcut mai multe cursuri de homeopatie, în străinătate și în țară, având privilegiul să îl cunosc pe Dl. Profesor Bungetzianu, cu care mai apoi am lucrat la Revista Română de Homeopatie câțiva ani, iar din 2000 predau homepatie cam peste tot în lume, din Rusia până în Argentina și mai multe țări europene.

Normal că am fost sceptic la început: cum adică, niște biluțe impregnate cu soluții foarte foarte diluate să vindece în totalitate niște boli? După ce citești părerile mulțimii detractorilor și criticilor homeopatiei, este normal să te întrebi dacă e posibil așa ceva. La un moment dat recunosc că și eu, deși fascinat de ansamblul conceptual pur medical al homeopatiei, eram sceptic în legătură cu mijloacele sale terapeutice, anume diluțiile foarte înalte. Văzând însă atâția pacienți care imi relatau că s-au tratat ani de zile cu alopatie, dar s-au vindecat doar cu homeopatie mi-am pus întrebarea dacă, oare, nu e mai corect să citesc și relatările ”celelaltei părți”, adică din partea celor care au practicat homeopatia. Mi-am cumpărat cărți care păreau serioase, dar cele mai convingătoare argumente le-am găsit în cazurile relatate și publicate de-a lungul istoriei de 200 de ani a homeopatiei, pe care le-am descoperit săpând în lung și în lat în Encyclopedia Homeopatică, o imensă colecție de cărți și articole din toată istoria disciplinei, cu mii de cazuri publicate. Cred că este o probă de onestitate intelectuală să te documentezi asupra unei probleme în dezbatere, luînd în seamă părerile avizate de ambele părți. Or, în cazul homeopatiei, aveam pe de o parte părerile teoretice ale celor care refuză și cazurile practice ale celor care au folosit homeopatia. Primele cazuri ale mele au fost aproape experimentale, ”cu cartea în față”, cum se spune,  folosind remedii homeopatice in diluții nu prea mari în simptome în care nu aveam ce face cu nimic altceva. Îmi amintesc, de exemplu, cazul unui pacient în vârstă cu un singultus cronic (sughiț), de vreo lună, care era propus la operație pentru că sughițul nu ceda la nimic. Am găsit simptomul într-o carte de homeopatie și erau câteva remedii pentru acest simptom. Am ales unul dintre ele ținând seamă de faptul că bărbatul avea un trecut alcoolic serios, cu un facies caracteristic și spre mirarea mea, simptomul a cedat spectaculos și nu a mai revenit. În primele cazuri de crize astmatice, recunosc că aveam tras în siringă medicația de urgență și administram remediile homeopatice. Multe dintre aceste crize au cedat și asta m-a încurajat să merg mai departe. La cele care nu cedau, foloseam tratamentul alopatic în criză, dar am început să administrez în perioadele de pauză remediile care mi se păreau cele mai potrivite în cazul individual al fiecărui pacient și crizele au dispărut sau s-au rărit mult. Trecerea mea dinspre alopatie spre homeopatie, ca a mai tuturor homeopaților medici pe care îi cunosc, nu a fost bruscă ci treptată, si de multe ori de necesitate.

Cred că mai trebuie menționat ceva: homeopatia este o disciplină a detaliilor iar formarea unui bun homeopat durează cel puțin 5 ani de studiu și practică. In homeopatia ”mare” nu prea există protocoale terapeutice sau proceduri standard și realmente, fiecare caz este o provocare în care medicul trebuie să își folosească cunoștințele, metodele de investigare și judecata care să țină seama de toate detaliile și să fie potrivită. Un caz ”ratat” de un homeopat poate fi vindecat de un altul, care a folosit criterii mai adecvate acelui caz. Chiar și pentru același homeopat, o primă prescriere nereușită poate fi urmată de una reușită, atunci cînd medicul are o altă perspectivă asupra cazului.

 

 

(Credit Foto – Bruno Glatsch, Pixabay)

2. Deși echipa de fotbal a Franței folosește remedii homeopate de la Institutul Boiron, iar casa regală a Angliei apelează la homeopatie ca prim tratament, există mult scepticism în rândul oamenilor legat de homeopatie. Din experiența dumneavoastră cu pacienții, care ar fi teama care stă la baza acestui scepticism?

 

În Europa, mai toate casele regale au medicii lor homeopați, iar lista personalităților faimoase din toate domeniile, care sunt adepți ai homeopatiei este prea lungă pentru a o înșira aici. O puteti (le puteti, căci sunt multe) găsi pe internet cu ușurință[1]. Pentru utilizarea homeopatiei în lume, cifrele și extinderea sunt impresionante, este vorba de numere mari, de ordinul sutelor de milioane[2]. Să pornești de la premisa că toți acești oameni sunt naivi sau idioți, inculți, ușor de păcălit sau lipsiți de judecată critică mi se pare o lipsă de respect arogantă, așa cum se prezintă adeseori prostia fudulă. Scepticismul multora este indus de o incapacitate a minții de a percepe problema diluțiilor mari, pe o întrebare cât se poate de legitimă: ”cum este posibil ca ceva atît de puțin, atît de mic să provoace efecte atît de mari”? Încă nu știm în întregime cum și lucrurile sunt sub studiu intens pe toate palierele științifice, dar ce știm cu siguranță este că funcționează nu doar clinic, la nivel uman, ci și la niveluri biologice mai simple, pe plante sau animale, ori chiar celule.

Nu știu dacă este vorba de teamă neapărat, cît pur si simplu de o incapacitate de a accepta lucruri care se petrec la niveluri foarte subtile ale biologiei. Dar și aici este vorba de un habitus, de o obișnuință. Procese la fel de subtile se petrec în tehnica de calcul, nu știm (cei mai mulți dintre noi) cum funcționează un calculator ori internetul, dar asta nu ne împiedică să le folosim, deși procesele au loc la un nivel absolut învizibil. Procesele ce au loc în homeopatie sunt procese informatice atît la nivelul medicamentului cît si la cel al organismului. În loc de atitudinea asta țâfnoasă de refuz suficient, comunitatea știinșifică (o parte a ei de fapt) ar fi preferabil să se concentreze pe cercetarea mecanismelor acestui fenomen realmente extraordinar. Convingerea mea este că, în cele din urmă, se vor descoperi și resorturile homeopatiei, așa cum s-au descoperit o parte din resorturile geneticii.

Să vă spun drept, eu nu am pacienți sceptici. Cei care vin, vin de obicei după ce au aflat de la cineva sau au fost îndrumați de pacienți de ai mei sau ai altor homeopați că tratamentul a fost reușit. Mai sunt apoi cei care încearcă, fie disperați de ineficiența alopatiei, fie sătui de această adevărată paradigmă chimică a tratamentelor medicamentoase, cu multe efecte adverse. Sunt extrem de mulți părinți, perfect responsabili, care vor altceva decât, ca să citez, ”să-mi îndop copilul cu medicamente care dau doar rezultate pe moment”.

Cel mai interesant este că, dintre sceptici sau critici acerbi, cei mai mulți nu au încercat niciodată vreun tratament homeopatic profesionist, ci, cel mult, formule homepatice care au o eficiență statistică și care nu respectă unul dintre principiile de bază ale homeopatiei, acela al individualizării. Deci, sunt oameni care, în fapt, nu au experiența unui tratament homeopatic cu cap și coadă. E adevărat că încă nu se cunosc mecanismele de acțiune ale homeopatiei, dar asta nu înseamnă că ea nu este eficientă. Mecanismele de acțiune ale aspirinei au fost descoperite la aproape 2 milenii după ce aceasta era folosită, încă din antichitate, ca extract de coajă de salcie în tot felul de dureri.

 

3. Cum explicați succesul multor studii care defavorizează homeopatia, susținând că nu are o bază științifică în spate?

 

Studiile de care vorbiți sunt cîteva, din care vreo 2 metaanalize, pline de imense probleme metodologice (englezii le numesc methodological biases, adică inadvertențe, neadecvări, deficiențe metodologice) care au fost mult analizate și criticate ca fiind părtinitoare. De exemplu în ultima metaanaliză efectuată de un grup elvețian condus de un declarat opozant , ”numai după o îndoielnică excludere și extrapolare” (din peste 100 de studii au selectat doar 8 după criterii dubitabile) s-a tras concluzia că homeopatia este ineficientă. Alte metaanalize serioase au arătat însă contrariul: de exemplu, PEK (Programm Evaluation Komplement rmedizin, din Elveția) au examinat studiile clinice asupra homeopatiei și în urma examinării sistematice, din 22 de studii, 20 au fost pozitive, printre ele și metaanalizele riguroase[3]. Din acest motiv, homeopatia este încă în sistemul asigurărilor de sănătate din Elvetia, de unde s-a încercat excluderea ei.

Deci nu este vorba de nici un real succes, ci doar de studii care defavorizează homeopatia, fie din convingerea autorilor care selectează doar ceea ce le convine, fie din interese care uneori nu au nimic cu medicina.

Pe de altă parte, cred că trebuie să precizez cîteva lucruri legate de partea de metodologie în urma cărora rezultă studii negative. Unul din principiile de bază ale tratamentului homeopatic este individualizarea, adică fiecare pacient are nevoie de un remediu individualizat, ales cu grijă după criteriile proprii homeopatiei. Studiile clinice actuale sunt în marea lor majoritate statistice și în dublu orb, ceea ce nu respectă acest criteriu homeopatic fundamental. Este ca și cum am aplica regulile de la fotbal pentru a judeca jocul unei echipe de handbal. Cum să obțină rezultate pozitive? Homeopatia are propriul aparat conceptual, adică propria paradigmă, iar evaluarea unei paradigme nu se poate face decît ținând seama de sistemul ei bine definit. Studiile care țin seama de această paradigmă, respectiv de individualizare, sunt covârșitor pozitive, dar nu pot fi dublu orb pentru că medicul trebuie să vadă, să evalueze pacientul și să prescrie în cunoștință de cauză, pas cu pas. Nu poți evalua eficiența unui medicament homeopatic într-o boală diagnosticată alopatic, dacă după acest diagnostic nu se face și un diagnostic homeopatic specific.

În plus, mediatizarea doar unei părți din cercetarea asupra homeopatiei, adică a celei negative, ține adeseori de interese (și resurse) ce nu au nimic cu interesul bolnavilor, ci al celor care sunt afectați de dezvoltarea homepatiei în mod direct: mă refer la interese financiare pe o piață în care cîteva procente pierdute înseamnă miliarde.

 

(Andreas Obinger)

 

4. Este adevărat că homeopatia nu are o bază științifică și că este o abordare esoterică a medicinii? 

 

Câtuși de puțin.

Începuturile homeopatiei sunt empirice și experimentale, chiar înainte ca alopatia să folosească metoda experimentală (de la Claude Bernard încoace). În ciuda aparențelor, începuturile homeopatiei și alopatiei nu sunt atît de depărtate pe cât par. Substanțele folosite în homeopatia începuturilor erau aceleași cu cele din alopatia vremii cu deosebirea că, în loc să meargă la doze din ce în ce mai mari, homeopatia a mers spre doze din ce în ce mai mici. De ce? În primul rând din cauza efectelor adverse pe care unii pacienți le arată. Ceea ce a observat însă Hahnemann, întemeietorul homeopatiei (la îceputul secolului XIX) a fost faptul că, în pofida faptului că dozele au scăzut, unii pacienți răspundeau la medicament. Astfel s-a ajuns la idea individului sensibil, adică respondent la un anumit medicament chiar și în doze foarte mici.

În al doilea rând, baza de date pe care se întemeiază diagnosticul homeopatic este pur experimentală: simptomele consemnate în Materiile Medicale homeopatice[4] sunt acele simptome prezentate de subiecți care au fost expusi la o anumită substanță, fie accidental (ca în intoxicații…și aici este vorba de o directă prelungire a toxicologiei în terapeutică) fie voluntar. Aceste experimentări cu voluntari care iau o substanță suficient de diluată ca să nu prezinte simptome toxice se numește în engleză proving, iar la noi patogenezie. Datele din aceste surse sunt consemnate și, dacă anumite simptome sunt regăsite la un pacient (”ca și cum ar fi intoxicat”) el poate deveni remediul acelui pacient. De exemplu, toată lumea știe cum arată reacția la o înțepătură de albine. Dacă un pacient prezintă o erupție care seamănă ca aspect și ca modalități (adică face un edem rozat, foarte fierbinte care se ameliorează la aplicații reci) este posibil ca Apis (extractul din venin de albine foarte diluat) să îi fie remediul curativ. Pacientul este ”ca și cum” ar fi sensibil la albine și aceasta asemănare constituie un alt principiu de bază al homeopatiei, și anume principiul similarității, sau în formularea lui latină similia similibus curantur (”ceea ce este similar vindecă”) spre deosebire de principiul alopatic, provenit tot de la Hippocrate, contraria contraribus curantur (vindecarea prin ceva contrar).

Spre deosebire de acupunctură în care aparatul teoretic provine din conceptia taoistă, ori de medicina antropozofică ce are în spate concepția spiritualistă a lui R. Steiner, homeopatia nu are origini extramedicale. Este o formă de medicină care are origine pur medicală și se aplică numai în medicină. Ea nici nu presupune, nici nu impune vreo concepție generală asupra omului sau universului. În plus, tot ce este în homeopatie este ”la vedere”; nu există ezoterism homeopatic, la fel cum nu există ezoterism alopatic. Că homeopatia poate fi folosită de persoane cu înclinații spre ezoterism e la fel de incidental ca pentru alopatie.

 

5. În urma unui studiu care s-a desfășurat pe o perioadă de 6 ani în Elveția, guvernul a decis să acorde homeopatiei și altor forme de medicină alternatică același statut ca cel al medicinei convenționale. Puteți povesti puțin despre acest studiu? A reușit acesta să reliefeze că homoepatia nu funcționează doar pe baza efectului placebo, ci pe baza unui temei științific?

 

Elvetia are un sistem de sănătate care funcționează foarte bine și un sistem social în care există realmente o democrație ce respectă opțiunile membrilor societății. Studiul respectiv, de care am vorbit înainte a venit după ce și în Elveția s-a încercat să se excludă homeopatia. În general, există un fel de statistică istorică ce arată că în sistemele autoritariste sau dictatoriale (de exemplu în Rusia sovietică sau în Germania de Est comunistă), homeopatia a fost interzisă sau indexată.

Povestea cu efectul placebo este forma mascată de denigrare a homeopatiei. O aud în fiecare zi. Dar atunci cum se face că pacienți care au luat kilograme de medicamente alopatice și au mers rău, se vindecă sau ameliorează mult după homeopatie? Dacă ar fi placebo, de ce nu oricare tratament homeopatic functionează ci doar cel potrivit? De ce, chiar în cazul meu, o primă prescripție inadecvată, în care nu se întâmplă nimic este urmată de vindecare atunci cînd se reconsideră cazul si e prescris un remediu potrivit? Placebo nu ar funcționa de la început? Sau în cazul altor medici?

Dacă ar fi vorba doar de placebo, de ce funcționează homeopatia la sugari, la bebeluși, la animale, la plante și chiar la studii pe celule?

 

6. Ce alte studii demonstrează eficacitatea homeopatiei?

Există enorm de multe studii care demostrează nu doar eficacitatea homeopatiei, ci și acțiunea ei la nivel sub-clinic , de la celule la animale. As cita numai două surse extrem de serioase pentru ca cei interesați să se poată convinge că NU există nici preponderență și nici unanimitate în comunitatea științifică în a nega homeopatia, ci dimpotrivă, s-au făcut și se lucrează tot mai mult la adunarea evidențelor științifice care demonstrează (dincolo de legenda stereotipică ”homeopatia =apă de ploaie”), realitatea acțiunii dozelor foarte mici asupra sistemelor biologice. Prima sursă, care comentează studiile homeopatice la zi provine din Anglia, într-o revizuire a acestora făcută de chiar medicul reginei Angliei și editorul prestigioasei reviste Homeopathy [5]. Aș reproduce mai jos concluziile acestui articol de review, fără să îl traduc pentru a nu fi suspectat de vreo îngerință părtinitoare:

Detractors frequently claim that there is no scientific evidence for homeopathy. As this short paper has shown, this is not the case. Although, according to current scientific understanding, it is implausible that the very high dilutions used in homeopathy have effects which are not placebo, there is abundant evidence that they do. Homeopathy is geographically widespread and increasing in popularity.  Clinical research and syntheses of such research show it to be safe and effective for a range of conditions.  Integrating homeopathy in health care systems is associated with benefits including improved outcomes, less use of drugs including antibiotics, and economic benefits.

O altă sursă extrem de bine documentată pe care o recomand este un adevărat dosar al evidențelor adunate în favoarea homeopatiei, avînd imensă acoperire bibliografică și în care se analizează toate palierele evidențelor homeopatiei, de la studii clinice la cercetare fundamentală. Este un material publicat într-un număr întreg al prestigioasei Revista de Homeopatia, din Brazilia, de un grup de specialiști, mai toți universitari[6]. Există aici articole care trec în revistă tot ce se știa la data publicării (toamna 2017) despre studiile in vitro (pe celule) despre cercetarea fundamentală ori despre trialurile clinice.

Să mă apuc aici să citez toate studiile pozitive ar fi imposibil și inutil pentru că nu as face decât să repet cele din aceste două surse care fac treceri în revistă la nivel profesional. Recomand celor interesați să deschidă link-urile din note pentru măcar 10 secunde și se vor documenta deja.

 

 

(Calendula, Esiul)

 

7. Puteți povesti niște cazuri dificile pe care le-ați avut dumneavoastră și pe care le-ați tratat cu homeopatia? (poate și cazuri în care medicina convențională nu a mai dat roade).

 

Credeți-mă, aceste cazuri sunt ”pâinea mea de fiecare zi”. In fiecare zi văd  25-30 de pacienți care au trecut de la alopatie la homeopatie în primul rând pentru că le merge bine. Mulți dintre aceștia sunt copii care au luat luni la rînd antibiotice ori cu dermatite atopice tratate cu cortizonice, cu alergii diverse sau crize de astm repetitive. Aici, ca și în cazul altor boli imune, homepatia poate face ceea ce alopatia nu poate: să reconstruiască edificiul imunitar al pacienților, să îi ajute să se apere mai bine sau să nu refuze (cum se întâmplă în alergii ori intoleranțe) elemente nepericuloase din mediul înconjurător. În bolile autoimune (cum sunt de exemplu tiroidita Hashimoto sau Poliartrita reumatoidă) homeopatia poate ajuta pacientul să tempereze atacul sistemului imunitar asupra propriilor celule. Apoi e marea categorii de ”boli fără modificări”, cum sunt de exemplu nevralgiile, migrenele, atacurile de panică, colopatiile etc. Aici homeopatia lucrează excelent….cu condiția ca tratamentul să fie bine ales, modificat eventual pe parcurs, într-un cuvînt bine gestionat. Am nu doar pacienți actuali ci și familii, uneori 3 generații, care se tratează exclusiv homeopatic de ani de zile (uneori zeci) și care mă consultă la fiecare problemă de sănătate.

Aici aș încheia cu o idee simplă: homeopatia nu se concentrează doar pe boală, ci pe sănătate, scopul ei, ca să citez din Hahnemann:

“Idealul cel mai înalt al terapiei este restabilirea sănătăţii rapid, blând, permanent; îndepărtarea şi distrugerea întregii boli pe calea cea mai scurtă, cea mai sigură, cea mai puţin dăunătoare…”

 

 

8. Cum ați încerca să convingeți o persoană care nu crede în homeopatie să încerce?

Cu multă vreme înainte mai încercam să conving pe unul și pe altul, acum nu mai încerc pentru că viața însăși, tratamentele alopatice, nereușitele și nemultumirile față de actuala paradigmă medicală și sistemul medical sunt cele care conving pacienții să vină spre homeopatie. Dacă este vorba de părinți însă, le-as pune întrebarea dacă doresc antibiotice și tratamente dure pentru copiii lor, atunci cînd atât de multe probleme se pot rezolva cu homeopatie, și mai ales, atunci cînd află că homeopatul are grijă nu doar de bolile copiilor lor ci de SĂNĂTATEA lor.

 

[1] De exemplu http://www.lahomeopathicschool.com/famous-people-who-use-homeopathy/

[2] Deschideti   https://www.hri-research.org/resources/essentialevidence/use-of-homeopathy-across-the-world/

[3] Vezi și M. Righetti, Homoeopathic Research: Problems and Results on Effectiveness – including Data from the Program for the Evaluation of Complementary Medicine PEK, GanzheitsMedizin 2007;19(2):104–108

[4] Materia Medica este o colecție de simptome în legătură cu o substanță, ce poate deveni  medicament homeopatic, simptome provenite din toxicologie, din experiment patogenetic și din cazurile vindecate.

[5] https://facultyofhomeopathy.org/homeopathy-the-evidence/

[6] Special Dossier “Scientific Evidence for Homeopathy” – English Online Edition
– Revista de Homeopatia (São Paulo. Online) 2017; 80 (3/4). http://revista.aph.org.br/index.php/aph/issue/view/41