Majoritatea părinților le spun copiilor lor că îi iubesc. De câteva ori pe zi. În felul acesta, copiii ȘTIU că sunt iubiți. Majoritatea părinților le arată copiilor că îi iubesc. În acest fel, copiii SIMT că sunt iubiți. Care din cele două verbe credeți că e mai important?

Acum două săptămâni, Kimmy mi-a cerut să mă așez pe canapea:

– Mami, uită-te în ochii mei, mângâie-mă și zi-mi numele.

Așa îmi doream și eu să simt iubirea în tinerețe, de la un iubit. Și mai înainte, când eram mică, tot la fel. Așa îmi plăcea să simt iubirea, când cineva apropiat îmi rostea numele. De parcă numele meu cântat de vocea persoanei care mă iubea ajungea până în sufletul meu și mă cufundam în iubire. Vedeți, nu e nimic legat de cognitiv aici, ci doar de simțire.

Așa am făcut: m-am uitat în ochii ei și i-am rostit numele. Și am mângâiat-o. Și i-am spus și alte lucruri dulci. Câteva zile mai târziu, a venit iar la mine și m-a întrebat:

– Mami, tu mă mai iubești pe mine?

– Da, iubita mea. Te iubesc nespus. Dar tu știi că te iubesc?

– Nu mai știu, a zis ea.

(Adică nu a mai simțit asta din partea mea. Fiindcă fusese mult afară cu copiii la joacă și petrecuserăm mai puțin timp împreună în acea zi. Iar acum simțea nevoia să primească iubire de la părinte).

Madre-e-hija-arropadas-por-una-manta_large

(sursă foto: Pinterest)

– Oare tu mă întrebi fiindcă nu mai simți că te iubesc?

– Da.

– Nu ți-am mai arătat asta, așa-i?

– Nu.

– Ia hai să-ți arăt!

Și i-am arătat. Și a râs. Și i-a fost bine. Când copilul râde, se simte iubit. La fel ca și adulții.

– Fetița mea, când te simți tu iubită de mami?

– Când mă giugiulești, când îmi zici pe nume, când te uiți la mine și îmi zici: “Măi, maaaami, măăăăăi” (acelea sunt niște momente în care explodez de cât de dragă îmi e și cât de frumoasă și haioasă e și ce corpușor frumos și prețios are!). Când îmi faci masaj. Când desenăm amândouă. Dar mai ales când facem timp special!

Da. Pentru că în timpul special îi acord multă atenție și facem orice vrea ea. Orice. Și atunci se simte iubită. Îmi doresc să fac timp special cu fetița mea și când amândouă vom fi ca în fotografie.

Așadar, revin la ce spuneam la început. Pentru noi, oamenii, a ne SIMȚI iubiți e mult mai important decât a ȘTI că suntem iubiți. Fiindcă, așa cum spunea atât de frumos prof.dr. Diana Vasile în timpul unei constelații, într-un alt context, “Atunci când simți, deja știi totul.”