Copiii sunt maeștri în a se cunoaște pe sine și a da glas la ceea ce au ei nevoie. Nu vorbesc în sensul de cunoaștere conștientă, ci mai degrabă de una intuitivă, primară, una care ține de comunicarea prin corp și subconștient. Ei simt tensiunea și stresul acestei perioade de pandemie, chiar dacă au trei ani și nu li s-a spus nimic (deși eu sper din suflet că le-ați spus. Iar dacă nu ați făcut-o, vă las aici un material bun, care nu anxietează copiii, ba dimpotrivă, îi informează și îi liniștesc). Majoritatea copiilor mici știu despre Coronavirus oricum din discuțiile de la grădiniță și de pe Zoom.

Jocul este una din modalitățile copiilor de a face față oricărei dureri, tristeți, frici, bucurii sau traume (într-un articol separat voi povesti un pic de diferența dintre durere sufletească, orice emoție grea și traumă). Așa că, dacă în această perioadă copilul vostru inițiază jocuri de-a coronavirus, dați-le curs, intrați în ele, și, precum spunea psih. Larry Cohen, follow the child’s lead! Adică, urmați direcția indicată de copil. El este regizorul atotștiutor, el este cel care dictează scriptul, fiindcă el este cel care se cunoaște pe sine cel mai bine și știe ce are nevoie ca să se vindece! Iată cum pot arăta jocurile inițiate de copii, iar dacă nu le inițiază ei, propuneți-le voi astfel:

“Hai să ne jucăm de-a coronavirus. Tu cine vrei să fii? OK. Iar eu cine sunt? Aha. Și tu ce voiai? Și eu ce făceam?” Continuați să urmați pașii regizoarei sau regizorului, întrebându-i după aceea: “Și apoi ce se mai întâmplă?”, “El ce mai făcea?”, “Ea ce mai zicea?” “Și ea atunci ce făcea?”.

credit foto: pixabay.com

Un exemplu de joc pe care un copil îl poate vrea este acesta:

“Eu eram un doctor în spital care căuta vaccinul contra coronavirus. Și tu îmi aduceai toate substanțele. Și tu nu credeai că pot să îl fac și apoi te minunai că pot! Vedeți aici nevoia copilului de a fi mai puternic decât coronavirusul!

sau:

“Eu eram doctorul și tu erai coronavirusul. Și eu fugeam cu injecția după tine și apoi te prindeam și te omoram!” Părintele aici fuge și plânge de frica doctorului, fiindcă e un coronavirus extrem de balamut și împiedicat. Iar doctorul e un geniu și are toată puterea lumii în mână.

sau – fiți atenți acum și nu vă speriați:

“Eu eram coronavirusul și tu erai un om speriat de mine. Și eu fugeam după tine și te omoram”. Iar aici părintele e musai să se sperie și apoi să se prefacă mort.

Am ținut morțiș să vă spun și acest joc (ia uitați ce joc de cuvinte s-a iscat în timpul scrisului – moarte, mort, morțiș), fiindcă e important. E important să îl las pe copilul meu să fie personajul cel rău, fiindcă are nevoie să experimenteze această forță uriașă a coronavirusului. Și în felul ăsta, copilul înțelege, simte puterea și controlează. Nu e un copil rău. Și nu e nici primul copil care interpretează un personaj negativ, să fim serioși. Toți copiii au o doză de agresivitate și jocul e cel mai bun outlet pentru a o trăi și pentru a elibera frica.

Toate jocurile de mai sus sunt minunate și pota vea diferite variațiuni. Singura condiție este ca părintele să intre în joc, să lase seriozitatea la o parte, să asculte de regulile copilului, să fie prostuț, păcălici, incompetent, urât, fricos, vai de capul lui. Iar copilul, din aceste jocuri își ia puterea înapoi de la amărâtul ăsta de coronavirus, mama lui de nerușinat! Așa să vorbiți cu ei despre coronavirus – “Tu vii aici și îmi sperii mie copilul? Ia stai că vin eu cu mătura după tine și îți dau vreo două în cap de vezi stele verzi. Te arunc pe geam, fir-ai tu să fii de….”!!!