Voi începe cu vestea bună: ființa umană se naște cu niște calități care o fac să supraviețuiască și să evolueze: inteligența, dragostea și puterea. Prin inteligență mă refer la capacitatea noastră creatoare de a răspunde plini de vitalitate oricărei situații noi. Vestea mai puțin bună este că, încă de la cele mai mici vârste, ființa umană începe să simtă dureri. Dureri provocate de alți oameni și dureri provenite din opresiune. Acest ultim termen se referă la fenomene sociale care acționează dureros asupra ființei noastre, cum ar fi rasismul, sexismul în ceea ce privește femeile, prejudecățile sociale, reprimarea tristeții la bărbați etc. Aceste dureri adunate umbresc din strălucirea calităților umane cu care ne-am născut: inteligența, capacitatea de a iubi și puterea. Următoarea veste bună este că suferințele vechi pot fi retrăite, eliberate și astfel, vindecate. În continuare vă voi povesti despre un instrument de ascultare terapeutică Hand in Hand Parenting, care se numește Listening Partnership for Parents. Adică LP. Sunt convinsă că există multe alte feluri de a vindeca suferința umană. M-am oprit asupra LP-ului, fiindca îl știu relativ bine, îl practic regulat de aproximativ patru ani (4-5 ori pe săptămână) și pentru că i-am văzut efectele pe mine și pe persoane dragi cu care lucrez.

Simțim suferința… din cauză că ne e teamă să o simțim singuri, în izolare, fără cineva drag alături care să ne asculte, creierul nostru îngheață durerea. În tot acest timp, informația din exterior pătrunde în continuare în creierul nostru. Însă, datorită energiei consumate în procesul de a îngheța durerea și de a nu o mai simți, nu mai putem procesa informația. Cu alte cuvinte, nu ne putem folosi de inteligența noastră naturală. Nu ne putem accesa puterea sălbatică și sublimă de om al peșterii. Nu putem simți iubirea care ne curge prin vene. Suferința ne schilodește.

Încă o veste bună – de fapt, una minunata: ființa umană e înzestrată cu un proces natural de vindecare. Asemeni corpului uman care se reface după o rană sau tăietură, și durerea emoțională se poate vindeca tot prin niște mecanisme naturale: râsul, tremuratul, căscatul, oftatul, plânsul și transpiratul. Toate naturale, toate care sunt transmise din generație în generație la fiecare om în parte. Toate pe care urmărim să le dezlănțuim în LP! Iar ele se dezlănțuie atunci când suntem ascultați. Fiindcă ascultarea, unul din cele mai frumoase daruri pe care le putem oferi celor dragi, re-creează arhitectura inteligenței noastre. Ascultarea ne face mai inteligenți, și când o primim, și când o oferim.

Ce este listening partnership – LP (parteneriat în ascultare)?

Două persoane agreează să se asculte reciproc, pe rând, fiecare având același interval de timp la dispoziție, care ideal e să fie undeva între 5 și 30 de minute fiecare. Cu cât durata e mai lungă, cu atât e mai vindecător. Pentru mine recordul a fost 45 min cu 45 min! Scopul ascultătorului este acela de a-și ajuta partenerul să își descătușeze întreaga sa inteligență. Și o face urmând niște reguli de ascultare, pe care Patty Wipfler (fondator Hand in Hand Parenting) le-a formulat în felul următor:

1. Își respectă partenerul și își activează la maximum atenția.

2. Este atent la povestea partenerului, se distrage dacă intervin propriile issue-uri și se re-focusează pe cel care povestește.

3. Identifică durerea pe care partenerul lucrează, uneori vizibil, alteori mai puțin evident.

4. Își ajută partenerul să elibereze tensiunile emoționale despre care vorbește, urmărind să îl/o ajute să râdă, să plângă, să se revolte, să facă un tantrum, să tremure. Nu îi da feedback, nu îi da sfaturi.

5. Păstrează confidențialitatea.

 

11880612_836009849846256_6917261274434693327_n (1)

(Credit foto – Andreea Ionescu)

Respectul față de partener(ă) mi se pare cel mai important, fiindcă presupune ca eu, ca ascultător, sunt convins că cea din fața mea care își spune povestea vieții, este un om bun, care încearcă în orice moment al zilei să facă tot ce poate ea mai bine. Iar dacă observ rigidități la partenera de LP, astea se datorează faptului că mai demult, în copilărie, ea a fost rănită.

Ca ascultător, nu îi dau feedback partenerei mele, nu îi dau sfaturi. Singurul lucru pe care îl fac este să observ durerea, să o ajut să vadă de unde vine din trecut, să o direcționez să o retrăiască. Dacă durerea în trecut a fost trăită în singurătate, acum ea e re-trăită în preajma ascultătorului, cu care, în timp, se creează o relație tare profundă de conectare și încredere. E retrăita în siguranță. Seamănă mult cu rolul psihoterapeutului, acest rol al ascultătorului.

Felul unic de a descărca tensiuni emoționale din LP are două părți:

1. Una exterioară, în care îmi spun povestea vieții, râd sau plâng sau mă revolt, iar ascultătoarea mea mă ajută să îmi restaurez senzația de siguranță pe care am pierdut-o în copilărie.

2. Una interioara, în care creierul re-aranjează experiențele vechi și le dă formă și sens. Le integrează.

Aceste două părți, procesul de eliberare emoțională a durerii și cel de reconfigurare a hărții vieții, se petrec simultan în procesul de listening.

Din nefericire, societatea a ridicat tot felul de blocaje în fața procesului nostru natural de vindecare. Nu este elegant să facem o criză, nu e acceptabil să plângem, nici să ne revoltăm ca omul preistoric. Dacă am fi atenți la fiecare emoție care ne apare, totul s-ar încetini. Ritmul vieții s-ar încetini. Iar societatea e pe fugă. Însă noi putem opri timpul într-o capsulă, măcar din când în când. Nu mereu. Putem opri timpul și ne putem lăsa să simțim.

Dacă nu eliberăm durerile trecute, ele rămân stocate în amigdală și sunt în permanență gata să fie activate de evenimente prezente – cum e cel povestit în a doua parte a acestui articol. Interacțiunea cu copilul îți activează dureri legate de relația avută în copilărie cu persoanele de atașament.

Accentul este pe eliberarea emoțională – un scurt exemplu de LP

În ascultarea din LP accentul este pe procesul natural de eliberare emoțională prin râs, plâns, tremurat, criză de furie, revoltă, transpirat. Și putem elibera aceste emoții doar când suntem aproape complet în amigdală (sălașul emoțiilor și al amintirilor emoționale vechi și prezente), și nu în cortexul pre-frontal (partea de creier responsabilă cu gândirea). Nu întrebăm partenerul „Te simți furios când copilul tău și-a lovit frățiorul?”, fiindcă asta presupune că el își va activa cortexul prefrontal să îmi poată da un feedback dacă e furios sau nu. Iar eu, ca ascultator, vreau să îmi țin partenerul ancorat în amigdală pe toată perioada listening-ului. Voi da un exemplu mai jos, este personal, fiindca informațiile despre partenerii mei sunt confidențiale.

Eu: „Mi se face frică când copilul meu vine amenințător către mine și țipă la mine că nu vreau să îi mai dau cereale cu lapte. Îmi amintește de bunicul care și el țipa des la mine. Și mă cuprinde groaza, fix aceeași frică. Îi urăsc pe amândoi.” – și aici îmi mișc corpul foarte tare și viguros, ca un tremurat, fiindcă atunci când îți e teamă, tremuri. Iar tremuratul descarcă teama. Mă bag într-o transă emoțională. Teama iese literalmente din corp atunci când tremuri, când te miști puternic, când țipi, râzi sau plângi, sau toate laolaltă.

Partenerul de LP: „Îmi povestești o întâmplare când te-a speriat bunicul tău țipând la tine?„

Eu: aici povestesc o întâmplare, încerc să detaliez cât mai mult. Tehnica povestirii unei întâmplări concrete, de-a fir-a-păr, este una foarte bună pentru eliberarea emoțională, fiindcă povestind, începi să îți reamintești emoții vechi pe care le-ai trăit atunci. Și acum le poți retrăi și elibera.

Partenerul de LP: „Aș vrea să te revolți și să îi spui bunicului tău că nu are dreptul să țipe așa la tine. Te ridici în picioare și îi spui toate astea?„

Eu: „Tu nu ai dreptul să urli la mine, ai înțeles? Boșorogule amărât! Nu te porți așa cu un copil. Te pocnesc de îți cad dinții pe jos!” Aici, pentru a-mi consuma și rămășițele emoționale păstrate în corp ale furiei netrăite în copilărie, pot să lovesc cu pernele în ceva, pot să mă mișc prin cameră, pot să fac gesturile fizice pe care simt să le fac. Fiindcă atunci când îți miști corpul, se dezlănțuie și emoțiile.

11889485_836010323179542_8021881993505244396_n

Ce se petrece în procesul de ascultare terapeutică LP?

Ce se întâmplă în acest proces de LP este că îmi cer drepturile acum. Mă revolt acum pentru o situație în care nu am putut-o face când eram mică. Asta îmi redă încet-încet, cu fiecare LP în parte, demnitatea pierdută, puterea aia naturală cu care m-am născut.

Pe aceeași temă, frica de țipetele copilului meu – teamă care inițial se manifesta sub forma activării furiei mele față de el – am mai lucrat și pe ideea de a obișnui creierul meu emoțional (care îi confunda pe copil și pe bunic) că băiatul meu e diferit de bunic. Iar tehnica celui care ascultă este aceea de a ma întreba: „Cum e diferit copilul tău față de bunicul tău?” Ceea ce se întâmplă când răspunzi la întrebarea asta e ceva incredibil: îți focusezi parcă în mod automat atenția pe lucrurile frumoase pe care copilul tău le are în plus față de persoana de care îți amintește.

Suferințele trecute iau forma unor înregistrări mentale pe care le activăm constant

Aceste înregistrări mentale se formează datorită suferințelor trecute. Ele pot lua diferite forme:

  • “sunt urâtă”
  • “nu sunt fericit”
  • “O să se întample ceva rău. O Doamne, trebuie să ies din asta, nu sunt în siguranță!”
  • “Mie nu îmi iese nimic niciodată! Eu nu pot să mă țin de un deadline”
  • “Ori de câte ori intru într-o relație, celălalt mă părăsește”
    O înregistrare a unei suferințe poate să aibă și o conotație plăcută: “Aaaaaaa, ador prăjitura aia!!! O vreaaaau!”

Un concept cheie în LP este acela de contracarare a suferinței

Contracarea suferinței presupune reactivarea procesului natural de eliberare a durerilor, mecansime pe care ni le-am reprimat de o viață. Concret, presupune să re-învățăm să plângem, să ne revoltăm, să facem o criză, să râdem cu poftă! Și vrem să facem asta, fiindcă suferința ne îndepărtează de realitate și de clipa prezentă. Ne face să nu mai fim mindful.

Așadar, orice LP are o contracarare de bază din partea ascultătorului. Îi dau celui care povestește o direcție pe care să meargă. Spre exemplu la afirmația: “Nu știu ce să fac…” – care implică neajutorare, o direcție ar putea fi: “ridică-te în picioare și strigă în gura mare sunt puternic” – ceea ce poate aduce râsul, sau furia aceea organică, din abdomen.

Sau îi poți cere partenerului: “Uită-te în ochii mei” – privitul în ochi e cel mai simplu mod de a reintra în contact cu durerea ta…

Sentimentul de singurătate poate fi contracarat spunandu-i persoanei care se simte singură: „Sunt cu tine. Nu mai trebuie să treci prin asta singură” – ceea ce activează emoțiile vechi de disperare. O altă direcție pentru sentimentul de izolare este să îi cerem partenerei de listening să închidă ochii și să spună: „nu mă lăsați singur”, în mod repetat. De cele mai multe ori apar cele mai dureroase amintiri legate de momentele de singuratate, iar descărcarea emoției de teamă are loc prin plâns.

Încheierea LP-ului

Fiindcă în procesul de ascultare LP am activat amigdala, acum, că trebuie să redevenim funcționali și să ne vedem de mersul lucrurilor zilnice, va trebui să reactivam și cortexul prefrontal. Și o facem punând o întrebare de cunoștințe generale partenerului de listening, gen: „Spune-mi ce țări care încep cu litera C știi?” sau „Ce animale trăiesc la Polul Nord?„

Așadar, Listening partnership este despre a-ți spune povestea întortocheată a vieții… către cineva care te ascultă cu multă căldură, cu încredere în tine, folosindu-și toată inteligența și atenția pentru a te ajuta să îți eliberezi durerile emoționale trecute. Mai multe puteți citi în broșura în limba engleză despre Listening Partnership, ea va apărea și în limba română pe același site.

Articol apărut anul trecut pe paginadepsihologie.ro.