Dacă ești părinte și citești aceste rânduri, e foarte probabil să fi trăit uneori un sentiment foarte urgent de a schimba ceva la copilul tău. A vrea să schimbi sau să se schimbe ceva la copilul tău sună ușor egoist, nu-i așa? Dacă e bebeluș, poate că ai simțit nevoia de a schimba felul în care mănâncă sau doarme. Sau poate cantitatea plânsului. Dacă e copil micuț de grădiniță, poate ai simțit nevoia să îl ajuți să nu mai fie timid cu alți copii sau să nu mai fie agresiv. Dacă e copil de școală, poate că ai vrut să își facă temele mai repede, sau să nu se mai certe cu fratele lui. Sau să gândească într-un anumit fel. Să nu mai fie prieten cu fetița aceea care ascultă muzică dubioasă sau cu băiatul care înjură prea mult. Eu cred că mulți copii au nevoie de noi și de ajutorul nostru pentru a se schimba, însă….Oare e bine să vrem să îi schimbăm? Dacă da, cum să îi ajutăm să schimbe la ei în comportament ceva ce lor nu le e benefic? Cum știm dacă le e benefic sau nu?

Da, sună egoist acest “a schimba ceva la copilul meu”. Dacă însă suntem sinceri cu noi înșine, toți vrem să o facem într-un fel sau altul. Azi vreau să vă prezint perspectiva mea asupra acestui “a vedea schimbat ceva în copil”. De fapt, aș vrea să înlocuiesc aceste cuvinte cu “As vrea să îmi susțin copilul în a avea o viață mai bună. Și văd că acest comportament îl împiedică.”

 

Pasul 1: De ce îmi e teamă?

Primul pas pe care ar trebui să îl facem este să vedem cât de tare ne afectează comportamentul lui. Mai bine zis, ce frici și îngrijorări trezește acest comportament în noi. Dacă este retras și eu tot caut pe net sfaturi despre cum să îmi ajut copilul să fie mai sociabil, să se arate pe sine, poate e momentul să mă opresc și să văd: de ce îmi e frică? De ce vreau neapărat ca băiețelul meu să nu mai fie retras? Ce se întâmplă când un copil este retras? Noi am văzut sau am fost copil retras? Dacă da, ce s-a întâmplat cu noi rău, de ne dorim cu orice preț ca fiul sau fiica noastră să fie altfel? Hai să povestim cu cineva fricile și durerile acestea. Unul din darurile copiilor pentru părinți este acela de a scoate la iveală rănile vechi. Dacă nu ar fi o rană veche de-a noastră care se redeschide când vedem copilul nostru retras, atunci am căuta soluții relaxați. De aceea copiii “aleg” o rană de-a noastră, pentru a ne ajuta să o vindecăm.

 

Pasul 2: Cum mă ajută pe mine dacă copilul nostru se schimbă?

Noi spunem cu toții că vrem să se schimbe ceva la copilul nostru pentru ca lor să le fie bine. Și cred asta foarte mult. Însa, înainte de a vedea partea altruistă a dorinței noastre de schimbare, va trebui să ne răspundem sincer-sincer la întrebarea de mai sus: “Cum îmi e mie dacă văd schimbarea în copilul meu?” Sau cum zice vorba englezească: “what’s in it for me?” Cum sunt eu dacă se schimbă copiii mei și nu se mai ceartă? Ce câștig? Probabil armonie. Iar eu cum sunt sau cum nu mai sunt? Eu sunt liniștită și nu mai sunt eu de vină că ei nu se înțeleg. Sau cum sunt eu când copilul meu își face temele la timp? Liniștit. Mulțumit. Mândru. Nu mai am bătaie de cap. Am un copil bun. Deci sunt un tată bun. Și dacă copilul meu nu își face temele cum trebuie, ce fel de tată sunt eu? E clar, nu îmi fac treaba bine. De aceea, încep să vreau ca el să se schimbe. Repede.

 

VSA-group-460x295

“Growing Together” by Elizabeth Thompson, Alicia Lockwood, Tim Peterson, Regina Cummings, and Rebecca Hultin.

 

Relația părinte-copil se tensionează în acest moment

Ați observat și voi, nu-i așa? Că atunci când vreau schimbarea cu orice preț, relația se tensionează. De multe ori recurgem la morală repetată, la rușinare, învinovățire sau la recompense. În cel mai bun caz mergem la un specialist. Care ne spune că…trebuie să lucrăm noi la noi înșine. Așa este! Fiindcă, vedeți, copilul a găsit rana și cheia e la noi! Înainte să vedem schimbarea la copil, trebuie să ne îngrijim noi.

Unii copii se schimbă, de dragul părinților. Sunt acei copii care trăiesc prin noi, prin părinți, copii care nu își trăiesc propria viață. Copiii de care vorbesc aici sunt cei care ascultă mai MEREU, nu cei care cooperează cu părinții de dragul relației – cooperare care este sănătoasă! Copiii care cooperează primesc multă ascultare și mult spațiu din partea părinților lor.

Copiii care nu schimbă acel comportament care îl îngrijorează puternic pe părinte sunt copiii care țin la sinele lor și nu acceptă să se schimbe din motivul că părintele nu vrea, sau nu poate să își vadă propria rană. Eu știu că acești copii au credința că noi îi putem ajuta și pe ei, și pe noi. Și persistă în a nu-și modifica comportamentul pentru că au convingerea subconștientă că noi vom fi cei care detensionează relația prin a ne oferi nouă înșine compasiune, dragoste și ajutor.

 

Pasul 3 Începem să ne uităm la durerea noastră

Cu mult ajutor din partea specialiștilor și a prietenilor. În acest timp, se creează spațiu în noi pentru a ne vedea copilul așa cum este el, frumos, minunat și învățător. Nu un copil dificil, irascibil, retras, fraier. Ci unul care este unic și care poartă un mesaj frumos pentru noi: “Uitați-vă înăuntrul vostru, mama și tata și mă veți vedea și pe mine mai bine, așa cum sunt eu!”

 

Pasul 4: Acceptarea și schimbarea

Ele vin fix în această ordine. Mai întâi acceptarea și apoi schimbarea. Dacă copilul meu este agresiv și vreau să îl ajut să nu mai fie și să poate fi bine cu sine, va trebui mai întâi să îmi accept copilul așa cum este el acum, agresiv și necooperant. Spunem adeseori că noi ne iubim copiii așa cum sunt, dar nu le arătăm acest lucru. Așadar va trebui să învățăm să ne placă de copil și când e agresiv și retras și leneș. Greu, nu-i așa? Dar se poate. Fiindcă atunci când îl ascultăm pe copil și privim către noi, începem să ne acceptăm pe noi și acceptarea lui este firească. Nu îl accept pe copilul agresiv pentru că eu nu îmi permit să îmi văd agresivitatea și mă revoltă că el o are. Nu îl accept pe copilul timid fiindcă eu nu am fost acceptat când eram copil ca fiind timid.

Schimbarea – acesta este pasul cel mai ușor. Experiența mea este că vine ca o urmare firească a pașilor de mai sus. 50% din comportamentul copilului se ameliorează pentru că noi am început să ne acceptăm și să ne vedem pe noi înșine. Iar pentru restul de 50% sunt instrumentele de parenting – timpul special, jocul, râsul împreună, limitele, ascultarea copilului și a emoțiilor lui grele.