Acum două săptămâni am avut bucuria să fiu invitată la a patra sesiune din proiectul Copilăria digitală, conceput de Salvați Copiii România și susținut de Huawei România. Tema ediției a fost Școala online, unde am povestit împreună cu Ioana Cosma, formator, despre provocările școlii online. Ioana s-a concentrat pe partea legată de educația propriu-zisă, de implicarea cadrelor didactice, de platformele online, de colaborarea strânsă între părinți și profesori, iar eu am povestit despre cum le putem fi alături copiilor atunci când învață de acasă. Iar în articolul de azi aș vrea să vă las niște idei pe care le-am discutat cu Teodora Stoica, moderatoarea evenimentelor Copilăria Digitală. Întreaga emisiunea o puteți vedea aici

Experiența mea personală din perioada carantinei, pe care apoi am extrapolat-o și la părinții cu care am lucrat și am văzut că este una bună și la ei, este că atunci când copiii noștri au școală online, avem nevoie să planificăm niște momente de conexiune cu ei în rutina noastră zilnică. La fel cum avem ritualul de a ne bea cafeaua de dimineață, tot așa ne putem gândi la niște intervale de timp în care petrecem timp cu copiii. Un timp mai intenționat, mai targetat, mai strategic, un timp limitat, care să încapă în agenda noastră zilnică de la job, în care atenția noastră merge către ei mai entuziasmată decât de obicei. Astfel, recomand ca, înainte de a începe școala, să petrecem cu ei 10 minute de timp 1 la 1, timp special, în care ne jucărm cu ei, sau petrecem timpul cum își doresc ei. Acest timp le va da acea conexiune la un nivel profund al ființei lor, care le va reaminti că sunt în siguranță – fiindcă mediul online poate destabiliza un copil și scade rapid senzatia de siguranță pe care o simte acesta.

Photo by Nick Morrison on Unsplash

Alte interval de timp cu ei pe care le putem planifica sunt câte 10 minute o data la 2 ore (asta dacă și noi lucrăm de acasă). La fel, să le aducem un smuti, sau ceva bun, să îi întrebăm cum a fost lecția de la română, ce a mai zis fiecare copil etc. Important este ca fetița sau băiatul nostrum să ne simtă aproape. Dacă nu lucrăm de acasă și mergem la serviciu de dimineața până seara, atunci putem planifica un timp dimineața, înainte să plecăm și apoi seara, la întoarcere.

Aș aduce acum în discuție importanța jocului fizic în timpul acesta de 5-10 minute petrecut de-a lungul zilei. Spre exemplu, aș juca v-ați ascunselea, sau leapșa, sau sticluța cu otravă, sau orice joc care implică mișcarea fizică. Pe lângă faptul că irigă creierul și readuce echilibrul în corp, hârjoana îi dă copilului senzația de siguranță emoțională, de care are mare nevoie mai ales atunci când interacțiunile cu copiii sunt limitate și au loc online. Când se joacă fizic cu cineva, poate vă amintiți din copilăria voastră, când vă jucați cu un adult, totul este safe, totul este bun în copil și viața are mult sens în acele momente.

Un alt lucru pe care l-am găsit important să îl menționez în discuția cu colegele mele Teodora și Ioana, poate cel mai important, a fost acela că, pentru a avea grijă emoțională de copil, părintele are nevoie să se îngrijească mai întâi pe sine. Adică – să aibă hobby-uri, să facă zilnic măcar 5-10 minute ceva pentru sufletul său – iar aici nu includem cafeaua de dimineață sau timpul petrecut online. Orice hobby care implică corpul, lucrul cu mâinile sau starea de bine interior.

Mai multe lucruri despre cum le putem fi alături copiilor în perioada pandemiei, despre ce se întâmplă în sistemul nostrum nervos va invit să ascultați în înregistrarea noastră aici.

Să avem o toamnă lină și îngăduitoare cu noi!