Corpul unui copil este un miracol. De aceea, încă de mici, copiii sunt curioși să vadă cum arată, să simtă cu mânuța fiecare parte a corpului lor. Pentru majoritatea părinților, acel lucru este plin de bucurie, de cele mai multe ori până în momentul în care își atinge părțile intime. Moment în care unii dintre noi suntem blocați și nu știm cum să reacționăm. Cei care au citit și au vorbit cu specialiștii și-au lăsat copiii să se descopere și au văzut că nu se întâmplă nimic, copiii sunt în continuare frumoși și inocenți.

Dar, ce se întâmplă atunci când copilul începe să se atingă la părțile genitale, iar această atingere, denumită masturbare, devine un obicei care se întâmplă zilnic? Acest lucru ne îngrijorează, fiindcă din punct de vedere social copilul nostru va simți privirile de multe ori dezaprobatoare ale celor din jur.

 

De ce masturbarea devine un obicei regulat?

Copiii adună de-a lungul timpului dureri emoționale. Cu unele dintre ele ei se nasc, pe altele le acumulează în perioada intrauterină, iar altele apar în relațiile cu cei din jurul lor, inclusiv cu părinții. Aceste dureri emoționale au lăcașul într-un loc din creierul nostru emotional, loc numit amigdală. Atunci când se adună, durerile acestea vor să iasă din sistemul nostru și copiii plâng sau se înfurie din motive aparent caudate: că pizza nu e ovală, sau că păpușii nu îi stă rochița cum trebuie, sau că oprim televizorul. Mulți dintre părinți interpretează aceste semnale drept răsfăț sau manifestări ciudate care trebuie oprite sau deturnate, neștiind că acestea sunt doar niște mecanisme naturale de vindecare a durerii. Mulți părinți nu știu aceste adevăruri, fiindcă neuroștiința le-a descoperit abia acum 40-50 de ani, iar în România ele sunt disponibile publicului cam de 5 ani.

Pentru că eliberările emoționale ale durerii sunt oprite, creierul caută să formeze un dop la acea avalanșă de emoții grele din amigdală, pentru ca ființa umană să uite de ele. Iar aceste dopuri sunt de cele mai multe ori fix acele comportamente care ne îngrijorează: mâncatul excesiv sau mai deloc, constipația, pipi în pat, agresivitatea, interiorizarea excesivă, masturbarea, etc. Astfel, atunci când copilul se masturbează excesiv, masturbarea nu mai e o explorare a corpului și a ființei sale, ci a devenit un dop pe care copilul și-l pune emoțiilor grele. Masturbarea îi creează plăcere atunci când se plictisește, când se simte deconectat (când se uită singur la TV), când se teme sau când se simte singur (la somnul de la grădi de multe ori), plăcere care îl deturnează de la sentimentele grele.

Cu alte cuvinte, eu cred că explorarea proprie a corpului este un lucru gingaș și minunat, care trebuie să se întâmple, ori de câte ori copilul e curios. M-aș gândi mai serios la el atunci când este zilnică și când îi perturbă copilului viața socială. Aș vrea să reiterez că acest comportament noi trebuie să îl privim ca pe suptul degetului, nemâncatul, constipația, pipi în pat, mâncatul excesiv etc. Este din aceeași gamă de comportamente cu care copilul își astupă durerile.

il_570xN.520210081_a11o

(Art: Rene’ Harris)

 

Ce putem face atunci când masturbarea îl împiedică pe copil să se bucure de viață?

Pasul unu ar fi să privesc în mine, eu ca părinte și să îmi organizez multe sesiuni de Listening Partnership, în care primesc ascultare de calitate. Și aș vorbi mai ales pe tema sexualității și a masturbării. Ce reprezintă aceste două lucruri pentru mine? Ce amintiri trezește sexualitatea în mine?  De ce mă sperie cuvântul “masturbare”? Este ceva urât și grotesc? Este ceva plăcut? Murdar? Cine face așa ceva? Doar oamenii slabi și fără credință? Este ceva pentru care primeam pedeapsă? Ce părere aveau părinții mei despre sexualitate – că e periculoasă? Toate aceste momente de ascultare îl ajută pe părinte să se conecteze la el, să își evalueze convingerile și prejudecățile și să își ajute copilul mai bine.

Pasul doi ar fi să opresc orice discuție cu copilul despre masturbare. Să nu îl rușinez, să nu îl blamez, să nu mă sperii.

Apoi, în paralel cu ascultarea pe care o primesc eu, m-aș conecta cu copilul. Atunci când se uită la TV și văd că începe să se atingă, m-aș apropia și l-aș mângâia, i-aș zâmbi și am putea povesti despre filmul la care se uită. De cele mai multe ori, datorită faptului că simte conectarea, copilul va renunța la gestul de a se masturba.

Dacă masturbarea nu dispare dupa astfel de momente mici de conectare, înseamnă că părintele trebuie să înceapă un proiect emoțional cu copilul pentru a-l ajuta să scape de durere, și implicit de gest. Fiindcă o data ce dispare durerea, dispare și gestul. Mai întâi se rărește, apoi dispare cu totul. Ce trebuie să facă părintele? Să aranjeze să petreacă mai mult timp cu copilul – timp special, despre care am mai scris aici, timp de jocuri de putere (jocuri fizice în care copilul are mai multă putere). Acest timp frumos crează mai multă siguranță emoțională pentru copil, ceea ce duce la mai multe episoade de plans. Iar tot ce se produce în acest proiect emoțional intens este să se râdă și să se plângă mai mult, ceea ce mărește vădit conectarea dintre ei și  eliberează emoțiile dureroase din amigdală.

Nu aș pune limite la acest gest. Nu aș vorbi despre el, ci aș observa ce se întâmplă timp de 2-3 săptămâni, în timpul acestui proiect emoțional (această denumire este a lui Patty Wipfler, fondatoarea Hand in Hand Parenting). Șansele sunt mari ca el să dispară. Dacă însă după trei săptâmâni relația e mai bună cu copilul, dar gestul încă mai persistă, chiar dacă puțin, atunci aș vorbi cu copilul și i-aș spune despre cum acasă voi încerca să îl ajut să nu mai facă. Probabil că va fi o sesiune de plans imensă, eu va trebui să fiu foarte prezent emoțional, să nu mă sperii de nimic, fiindcă eu voi primi toate fricile copilului meu, care îmi va spune toate relele despre mine. Îi voi căuta privirea și îi voi spune cât e el de minunat, dar că vreau să îl ajut să se atingă mai rar și că acum vreau să îl iau în brațe, în loc ca el să se atingă. Desigur că nu va vrea în brațe și va urla. Va urla din cauza propunerii mele de conectare profundă – luatul în brațe – propunere care îl face să simtă singurătatea aceea pe care a simțit-o mai demult și care l-a împins la acest gest. Vor fi grele aceste reprize de plans, dar vor fi vindecătoare.

Pe măsură ce copilul se vindecă cu părintele, o face și părintele cu ajutorul persoanelor adulte cu care se înconjoară și care știu să îl asculte.