– Stai cu mine. Uite aici, lângă mine.

– Da, imediat. mai întâi termin treaba la bucătărie și vin.

– Bine.

Mama își pune în cap să facă treaba în vreo 3-5 minute, să nu își lase copilul să aștepte prea mult.

….

– Acum ești gata?

– Da. Dar ia uite cât s-a murdărit canapeaua asta pe care stai. Ia să mă duc să iau ceva de șters.

Mai trec 3 minute. E OK, se gândește mama. Acum chiar pot să stau cu copilul meu. E curat în imediata apropiere. Își ia copilul în brațe și se uită la o carte sau la TV. Apoi se uită un pic în jur și vede cum pisica a dărâmat coșul de rufe. Intr-o fracțiune de secundă, i se strânge stomacul și se contractă tot corpul, de parcă ar trebui să meargă la luptă, se ridică și spune:

– Ia uite ce a făcut pisica. Adun rufele, le pun în coș și apoi chiar că stau lângă tine.

Copilul nu zice nimic. Știe că nu e momentul potrivit pentru ca mama să stea jos. Să stea liniștită. Să stea jos pentru el, pentru copil. În sinea lui, realizează că e mai bine să nu îi ceară acum să stea cu el, pentru că oricum e agitată.

Și chiar așa e. În drum spre coșul de rufe, mama mai vede aruncate pe jos niște lucruri de crafting. Trebuie să le pună la locul lor. Se uită spre copil. Pare liniștit, ca și cum nu are nevoie de ea. E OK, mai reușesc să fac câte ceva prin casă și apoi o să petrecem timp împreună, își spune ea. Între timp se uită și pe telefon la ultimele mesaje. A intrat în altă lume pentru câteva minute, iar acum îi e greu să se întoarcă la copil. Așa că mai face niște treabă.

– Mami, când stai cu mine să ne uităm la film?

– Acum. Să mai pun mâncare la pisică și gata.

Copilul, iritat îi răspunde:

– Dar mereu ai ceva de făcut înaintea mea. Niciodată nu îmi spui DA di:n prima. TOT TIMPUL mai ai câte ceva de făcut! Eu nu sunt pe locul 1 niciodată pentru tine. Parcă nu îți place de mine! Parcă mă urăști! Nu mai am nevoie să vii să stai cu mine!!

• 

Oare cunoașteți și voi starea aceasta de “mereu mai e ceva de făcut înainte să stau cu copilul meu, sau cu mine?” Oare de ce e așa de greu să stai cu copilul tău? De ce unora dintre noi ne vine să ne ridicăm instant și să ne găsim de lucru? De unde vine starea asta de agitație aproape imperceptibilă când vrei să petreci timp cu copilul tău? Cred că aveți voi o idee…

Știați că una din nevoile de atașament ale copilului este aceea de a fi o prioritate? De a fi pe locul 1 pentru părinte, înainte de orice pe lumea asta? Deși în realitate copilul nostru e pe locul 1, noi nu îl facem să simtă acest lucru, fiindcă avem multă treabă…

Cum facem să mai dăm din treabă la o parte? La ce treabă vă este ușor să renunțați? Facem o listă cu ce nu e musai să facem. A pune gânduri pe hârtie aduce claritate. Să fie aceasta provocarea pentru săptămâna ce urmează, și pentru mine, și pentru voi? Hai să vedem la ce treabă putem renunța pentru a mai petrece niște minute cu copiii noștri și pentru a le hrăni sufletul! Promit că acele minute zilnice, pline de nimic important, nimic de făcut, ci doar de dragostea noastră, sunt cele mai importante lucruri pe care le oferim copiilor! Jur chiar!