Sunt tare ciudate pentru mine sărbătorile de iarnă…Mă consideram defectă până acum un an, fiindcă eu nu simțeam o bucurie instantă și continuă în timpul Crăciunului. Mulți oameni iubesc ritualurile de Crăciun. Eu aș vrea din toată inima să le iubesc, dar îmi e greu. Îmi e greu cu forfota după cadouri, cu făcutul decorațiunilor – Doamne, este o presiune imensă pentru mine să fac decorațiuni!! Ieri m-a întrebat un tătic ce fac eu de am totul sub control și pare că e totul bine în viața mea. I-am zis că nu e așa. Că am niște zile proaste tare. Dar poate că la muncă nu se vede…

Și da, îmi este greu de sărbători. Luni după-amiaza, când am petrecut timp cu copiii, le-am zis trei lucruri oribile. Lui Yuri, atunci când mă ruga să îl mai las la un film pe youtube, în loc să îi spun blând nu, așa cum încerc să fac, i-am zis așa: “Uite, vezi? De-aia nu am vrut sa te luam azi la pranz acasă și ai venit la 4. Că pur și simplu toci omul la cap că vrei pe youtube”. A rămas mască. Și eu la fel. Dar nu m-am oprit aici. Lui Kimmy i-am zis că nu putem mânca așa, ori de câte ori ne simțim plictisiți. Că dacă vom continua așa, o să devenim niște dependenți de mâncare. “Grozav, Otilia”, mi-am zis eu. Apoi, simțind că devin din ce în ce mai îngrozitoare, mi-au dat lacrimile și m-am îndreptat către Anna, zicându-i – fiți atenți cât de oribil e asta – “Numai tu mă înțelegi și pe mine!”

Noroc că Yuri a zis: “Uau, doamnă mama, cred că ați avut o zi pe cinste azi!” Deși părea că nu l-a afectat ce i-am zis și că a înțeles că starea mea nu era despre el, el se înroșise și avea acea privire tristă. Îl afectase mult…Ca și pe ceilalți doi. Ce povară pe Anna, să fie ea responsabilă pentru starea mea de bine…Noroc că nu-s așa în fiecare zi.

Am ieșit din cameră și am făcut un listening. Aveam nevoie de ascultare. V-am povestit cred, într-o postare de anul trecut că pentru mine, sărbătorile nu vin doar cu bucurie, ci și cu tristețe. Se întâmpla iar și acum, în decembrie 2016. Mi-era tare greu. Recunoșteam emoțiile. Le-am zis copiilor că îmi va fi mai bine, dar că probabil azi e o zi din aia în care zac…Le-am citit dintr-o carte timp de o oră, atâta am putut să fac. Acum, joi, îmi e bine. M-am revigorat. Am fost ascultată zilnic, măcar o jumătate de oră.

Zilele acestea am întâlnit prieteni care mi-au spus că pentru ei sărbătorile sunt triste. Că ar vrea să simtă bucurie, dar nu simt. Și eu mă certam că nu simt multă bucurie. Dar anii aceștia m-au învățat să accept și să înțeleg ce simt acum. Să nu mă mai condamn că sunt botoasă. Fiindcă mereu e un motiv întemeiat pentru că simți cum simți.

De aceea, de Sărbători îmi doresc să vă transmit și eu o urare simplă: ASCULTĂ!

(Tablou – Thomas Kinkade)

Ascultă de tine. Privește-te pe tine cu blândețe și drag!

Holiday Blues – sau depresia sărbătorilor – este un termen care mie îmi place. Fiindcă o am și eu :-). De obicei ea se manifestă prin tristețe continuă și/sau prin ceartă cu cei dragi. De cele mai multe ori are în spate teama că vei fi singur, că nu vei fi susținut de cineva, că nu vei primi iubire. Daca sunteți ca și mine dintre cei care simt astfel de sărbători…nu respingeți această tristețe. E un semnal că există durere acolo, care are nevoie de atenție. O durere surdă și veche. Ca să vedem ce e acolo de ne oprește să ne bucurăm de copiii noștri și de conectarea cu cei dragi, hai să ne găsim un ascultător. Unul care nu ne întrerupe și nu ne judecă, unul care ne însoțește pe drumul înapoi, către copilăria noastră și, în timp ce ne ține de mână, ne ascultă cum era Crăciunul pentru noi? Ce se întâmpla în casă, în bucătărie? Cine venea în vizită? Se certau părinții? Dar bunicii? Ne certau pe noi? Cum era momentul in care împodobeam bradul? Era o tăcere prea mare în casă? Nu primeam cadouri? Cum erau serile de iarnă? Însingurate și înfrigurate? Eu am avut o lovitură la cap la 7 ani și mi-a fost greu, că eram la bunici. O voiam pe mama. Era zăpadă cât casa și era imposibil să vină la mine la bunici. Nici măcare nu verbalizam că o vreau pe mama…Îmi mai amintesc că mă enervau (și acum mă enerveză) acele Love Christmas Songs. Le urăsc. Fiindcă eu nu aveam iubit de Crăciun, doar în doi ani am avut un prieten de Crăciun, când multe din prietenele mele aveau. Și erau fericite. Iar eu nu!

Da, după 4 zile de ascultare, îmi e bine. După două zile am fost bine cu copiii, acum sunt bine și cu mine. Mâine mergem cu colindul. Am chef de viață. O să vină mama și tata la noi, sunt fericită! O să facem niște decorațiuni de Crăciun. Simple!

(Tablou – Thomas Kinkade)

De Crăciun, ascultă-ți copilul. Cât poți.

Pentru mulți dintre noi, Sărbătorile înseamnă mult gătit și curățenie. Avem sentimentul că ne putem bucura și ne putem liniști abia după ce terminăm treaba. Însă…copiii trăiesc acum! În prezent. Ei nu vor să aștepte ore, zile ca să fim disponibili pentru ei. De aceea, eu vă propun să facem mai puțină treabă de Crăciun. Să facem timp special cu ei în fiecare zi. Să fim atenți la ei, după ce suntem la noi. Să facem ceva cu soțul sau soția, doar noi doi, în timp ce copiii sunt 2 ore la niște prieteni. Să ne amintim că persoanele cele mai importante din viața noastră au nevoie de conectare cu noi. Dă-o-ncolo de treabă, ea poate să aștepte.

Apoi…poate v-am tot zăpăcit cu ce vă scriu acum în ultimii ani, însă aș vrea să vă reamintesc că, atunci când copiii petrec mai mult timp cu părinții, sentimentele lor mari de durere adunată în suflețel (creieraș) încep să se reverse. Când să se simtă ei mai în siguranță să își verse năduful, dacă nu în vacanța de iarnă, când mami și tati și alți adulți iubitori sunt acasă? De aceea, dacă vă amintiți, încercați să nu luați personal când copilul vostru:

• spune că nu îi place cadoul de Crăciun și plânge că e cel mai urât cadou din lume, că nu se va juca niciodată cu ei. Experiența mea și a multor părinți pe care îi cunosc este că un cadou “nereușit” poate fi un pretext perfect pentru a plânge niște suferințe care nu îl lasă se se joace cu toată inima!
• spune că mâncarea nu e bună
• zice vă vrea să plece toată lumea din vizită
• vrea să nu mai vină bunica la voi
• etc

Tot ce trebuie să faceți este să ascultați sentimentele care stau în spatele cuvintelor lor. Să le spuneți că vă pare rău că nu le place cadoul..Că sperați să găsească drag de el mai târziu și să se joace cu el. Apoi să continuați să ascultați în timp ce vă spune că voi nu îl cunoașteți după atâția ani, să știți că nu i se potrivește așa un cadou! Să îi remintiți că sunteți acolo și că îl iubiți. Și că e un copil bun.

Azi am ascultat-o pe Anna, cu care am făcut 40 de minute de timp special și mi-a spus la sfârșit că nu e ce și-a dorit. Făcuserăm negrese, așa și-a dorit ea. Mi-a zis cu o tristețe care îți rupea sufletul când o vedeai că a fost un timp special urât, că mai bine alegea altceva. Am ascultat-o pe iubita mea cam 20 de minute, amintindu-i că voi mai face a doua zi timp special cu ea, că azi vom mai sta împreună și ne vom mai juca. După care mi-a zis: “Bine, hai să scoatem prăjitura din cuptor și să te duci la Kimmy să faci cu ea timp special!”

Așadar, vă doresc de aceste Sărbători, să vă ascultați, să căutați iubirea în jurul vostru, să vă bucurați de un ascultător (soția, soțul, prietenă, partener de ascultare) care să vă reamintească cât sunteți de buni și de minunați! Și cum meritați TOTUL!

(Tablou – Thomas Kinkade)