În copilăria mică, până în jurul vârstei de 7 ani, copiii acceptă diferențele dintre oameni cu ușurință. Astfel, ei acceptă și se joacă cu copiii cu dizabilități, cu cei din culturi diferite, cu alte religii, cu alt stil de haine etc. Această acceptare și incluziune de care dau dovadă copiii trebuie însă susținute și încurajate de părinți și educatori, prin explicații, povești și multă ascultare a copiilor. Dar dacă ar fi să spunem lucrurilor pe nume, lucrurile funcționează în felul următor – dacă eu, mama sau tata, am prea multe fobii față de religia, identitatea de gen (misoginism sau misandrei), orientarea sexuală, cultura, stilul vestimentar, muzical, obiceiurile, ritualurile altora, atunci nu aș avea pretenții să am un copil care acceptă diferențele dintre oameni.


Abia când încep să meargă la școală copiii încep să facă diferențe între ei și ceilalți. Iar motivul nu este altul decât frica. Veți vedea imediat care frică.
Acum doi ani, înainte de pandemie am susținut o serie de workshopuri pe tema bullying-ului pentru clase de copii de gimnaziu. Desigur că mai toate clasele au formele lor de bullying. Iar un copil ajunge să hărțuiască alți copii din următoarele motive:

  • Este el însuși tratat fără respect acasă, de unul din părinți – abuz fizic, emoțional sau verbal;
  • Este un copil care nu primește sentimentul ca e dorit de unul din părinți. Iar acest ne-vrut arată în toate felurile posibile: părintele nu manifestă bucurie față de copil, interes, curiozitate față de lumea lui interioară. Critică, blamează, judecă, este rece, este mai tot timpul îngrijorat de ceea ce face sau nu face copilul bine. Pare că acel copi trebuie reparat. Iar aceste manifestări ale noastre, ale părinților, pe care le înțeleg și le am și eu adeseori, le dau copiilor noștri senzația de lipsă a iubirii, oricât de mult i-am iubi noi cu adevărat.


Cele două motive de mai sus îl fac pe copil să se simtă că nu are valoare. Iar când simți că nu ai valoare, trebuie să dezvolți un mecanism prin care să crezi că ai. Fie înveți mult la școală (pe acesta îl cunoaștem mulți dintre noi), fie încerci să mulțumești pe toată lumea și să îndeplinești nevoile altora până la epuizare, fie ceri aprobare și iubire celor din jur prin fel și fel de strategii, care mai de care mai sofisticate sau mai simple. Bullying-ul este un alt mecanism de supraviețuire prin care copiii și adulții încearcă să își demonstreze valoarea (știți că și noi, adulții suntem bullies pentru alții, nu?) Alți copii sunt părtași la excluderea altor copii din teama de a nu fi excluși ei înșiși din grup, care teamă are la bază tot motivele expuse mai sus.


În timpul workshopurilor i-am întrebat pe copii de ce nu le place copilul X, un copil pe care îl au ei în gând. I-am asigurat că nu îi judec și că înțeleg foarte bine ce simt. Răspunsurile lor au fost următoarele: că e prea slab, că e prea gras, că e tocilar, că se îmbracă cu haine nu știu de care. I-am întrebat, după ce s-au descărcat suficient, dacă copilul X este singur și fără putere. Singur și fără protecție. Singur și cu sentimentul că nu are valoare, dacă e atât de exclus și neprimit. Au zis că da. Și i-am întrebat dacă copilul X le amintește de o parte din ei înșiși. Toți au zis da. Și-au amintit bullying-ul primit de la alții, când erau mai mici. Și-au amintit lipsa de protecție, faptul că nimeni nu le-a luat apărarea când aveau nevoie. Faptul că uneori, chiar și părinții lor i-au hărțuit și marginalizat, sau nu le-au luat apărarea atunci când aveau nevoie, chiar dacă copiii greșiseră. Și apoi i-am întrebat dacă bullying-ul acela nu și-l fac, de fapt, și lor înșiși. Unii au zis da, alții au tăcut. Case closed. Nu mai era nevoie de nicio concluzie nici din partea mea, nici din a lor.

Cam așa din experiența mea despre incluziunea și acceptarea diferențelor dintre noi și ceilalți. Vedeți, ea se rezumă, de fapt, la acceptarea, incluziunea, doritul și poate, în timp, iubitul propriilor părți rănite din noi.

Acum, pentru cei care aveți copii mici, eu sunt foarte entuziasmată să vă povestesc despre noul serial T.O.T.S. (Transportul Organizat Al Tuturor Speciilor) care apare pe Disney Jr. și pe care l-aș oferi copiilor mei cu cea mai mare bucurie și deschidere. Este un serial minunat care explorează fix aceste idei frumoase, pornind de la nevoia fiecăruia de grijă, iubire, atenție, incluziune. Pe scurt, episoadele au drept personaje centrale pe Click (un pinguin simpatic) și Zglobi (un flamingo plin de bunătate) care sunt singurele animale care nu sunt berze din echipa de livrare a bebelușilor către familiile lor. Nu e un serial despre cum se fac copiii (despre acest subiect le spuneți voi adevărul, în ritmul vostru), ci despre bunătate și incluziune. 

Creat pentru copiii cu vârste între 2 și 7 ani, serialul vizează teme precum prietenia, grija, perseverența și acceptarea diferențelor prin personaje cu care copiii se pot identifica, situații amuzante și o gamă variată de puiuți simpatici. Fiecare episod prezintă două povești de 11 minute care evidențiază utilizarea gândirii creative, a muncii în echipă și a rezolvării problemelor pentru a inspira telespectatorii prescolari că există mai multe modalități de a atinge un obiectiv. Muzica, joaca, de asemenea, au un rol important în serial.

În plus, Disney Junior a creat împreună cu psih. dr. Gabriela Maalouf kitul de activități Diferențe care ne unesc. Kitul cuprinde activități pe care părinții le pot face cu copiii lor preșcolari și poate fi descărcat aici.

În poză câțelușa mea, Lassie și Pisi mic. Se acceptă și se plac.