‘Simt nevoia să iasă perfect’.

‘Am nevoie să arate perfect’.

‘Dacă nu e perfect 100%, atunci partea de 99% perfectă nu mai contează’.

Toate acestea, plus multe alte expresii pe care nu le-am scris aici, par să redea ‘nevoia’ noastră de a face, de a avea, de a obține ceva perfect. Iar când nu atingem perfecțiunea, simțim anxietate. Acesta e semnalul nostru de adulți că vrem să renunțăm la perfecțiune!

Deși vorbim despre nevoia de perfecțiune, în realitate perfecțiunea nu este o nevoie. În niciun cod al nevoilor de supraviețuire și de evoluție a ființei umane nu există nevoia de perfecțiune. Dar, știu. Vorbim despre atingerea perfecțiunii cu nesaț, ca și cum îndeplinirea ei ne va aduce nectarul zeilor. Cu alte cuvinte, când vorbim despre perfecțiune, ne dăm seama că ea este doar un vehicul, un pretext, o cale care ne poate garanta nouă obținerea a ceva.

Adică perfecțiunea nu este scopul final. Este calea care îmi aduce acel ceva. Ceea ce înseamnă că, dacă punem atâta presiune pe noi să facem ceva perfect, să ne comportăm perfect, să simțim perfect, să ceva, orice perfect PENTRU a obține ceva la sfârșit, înseamnă că NEVOIA REALĂ este DE ACEL CEVA. De nectarul zeilor!

Nu va fi o surpriză pentru voi ce este acel ceva! Nevoia este de a primi iubire manifestată prin

** a fi văzut

** a se simți special (în ochii cuiva sau în ochii proprii ai unei părți din sine care s-a identificat cu mama / tata)

** a aparține cuiva, unei persoane, familii, comunități, echipe

** a fi plăcut și primit cu bucurie

** a fi valorizat

etc

Vedeți, perfecțiunea pare să servească îndeplinirii unei nevoi de relație cu cineva. Perfecțiunea nu este o nevoie. Este, în multe situații o adicție.

Ce facem cu perfecțiunea în viața noastră?

Dacă perfecțiunea apare din dorința de a ne manifesta competența și talentul, ea pare atunci să fie o opțiune, o alegere personală. ‘Simt că am atâta talent în mine, încât ce iese din mintea și mâinile mele vreau să fie grozav, special, de proporții wow’. În acest caz, vor fi situații când mă simt implicat/ă în proces și vreau să îmi iasă ceva de valoare înaltă! După cum vor fi situații în care nu e neapărat necesar să fac totul perfect și atunci aleg să depun mai puțin efort.

Dacă însă mă împotmolesc în relația mea cu perfecțiunea, dacă mă cert, mă critic, mă agresez singur/ă când nu fac lururile perfect, atunci am nevoie să știu că perfecțiunea este o strategie de supraviețuire a mea pe care am descoperit-o când eram mic/ă pentru a primi atenție și iubire. Cu alte cuvinte, dacă luam 10, primeam iubire. Dacă meșteream perfect, primeam apreciere și laude. Dacă nu îmi ieșeau lucrurile perfect și primeam replici de genul:

‘E bine, dar data viitoare să fie și mai bine!

”Păi atât ai făcut? Ceilalți cât au luat?’

etc

Atunci cu siguranță am înțeles că iubirea, aprecierea, acceptarea, îmi sunt amânate până când voi realiza lucrurile acelea perfect.

Deci, ce facem, concret, cu adicția de perfecțiune? Încercăm să ne răspundem la următoarele întrebări

** De ce anume îmi este frică când nu fac lucrurile perfect?

** Cum aș fi eu, cum m-aș simți, ce fel de persoană aș crede eu că sunt dacă aș realiza ceva perfect?

** Dacă sunt acea persoană minunată, ce primesc eu?

Cu alte cuvinte, avem nevoie să ne înțelegem nevoia reală care ne mână să atingem perfecțiunea. Avem nevoie să vedem ce nevoi de relație (de iubire) nu am avut îndeplinite în copilărie și ne-am folosit de perfecțiune ca mijloc de a primi iubire.

Avem nevoie să ne accesăm partea blândă care să o liniștească pe partea perfecționistă și să îi spună că e în siguranță, că e iubită și dacă nu face totul perfect. De asta avem nevoie acum.