Știu, a devenit o presiune aproape și să ne iubim pe noi însene/înșiși, să avem empatie și compasiune față de noi. E plin internetul de astfel de citate, care sunt bune și care ne impulsionează măcar să ne observăm când nu suntem de partea noastră, când ne criticăm și judecăm. Când ne agresăm sufletul. Cei care mă citiți, știți și că fiecare dintre noi are o parte sau mai multe care sunt agresive cu o altă parte a psihicului și că și acea parte rea a avut rolul ei protectiv în copilărie. Spre exemplu, partea perfecționistă din mine o ceartă pe o alta că nu a făcut ce trebuie, până când încep să mă doară oasele. Partea perfecționistă a fost necesară în copilărie, ca să mă ajute să obțin rezultate bune, iubire, admirație și să mă placă lumea.  Acum nu mai am nevoie de ea fix la gradul acela de agresiune internă, o vreau însă în continuare și mă bucur de ea, fiindcă e o parte a mea competentă.

Bun, deci eu vreau să îmi placă corpul meu și nu îmi place. Ce mă fac? Fiindcă toată lumea mă presează să îmi placă, inclusiv reclamele de la companiile care promovează frumusețea diversă a corpului de femeie. Dacă mie, totuși nu îmi place? Înălțimea, greutatea, nasul, bărbia, forma picioarelor, celulita? Observați cum se dă o luptă în interiorul vostru?

– Trebuie să mă plac, zice o parte.

– Da, dar eu nu pot și nu vreau să mă plac! ripostează cealaltă parte.

Iată ce vă propun eu: acceptați gâlceava lor. Acceptați că în acest moment din viața voastră, nu vă place corpul vostru. Nu vă forțați să vă iubiți. Amintiți-vă momentul când a început să nu vă mai placă cum arătați. Cine v-a spus ceva, ce v-a spus? Apoi mergeți un pas înapoi și recunoașteți că a existat o perioadă în care vă îndrăgeați corpul fix așa cum era – orice copil vine pe lume cu drag de sine și de corpul său. Dacă trebuie să slăbiți pentru a arăta bine, puneți-vă în minte lucrul acesta, dar căutați un nutriționist care știe și psihologie și înțelege atât fenomenul mâncatului compulsiv, cât și pe cel al înfometatului. Care să vă conducă către a slăbi având drag de voi. Dacă simțiți că e musai să vă modificați nasul, sânii, buzele etc, mergeți la măcar 10 ședințe de terapie înainte de a face această alegere. Poate după cele 10 ședințe, ajungeți la concluzia că vă vreți corpul fix așa cum e el acum, cu conformația lui de acum. Conformație moștenită de la generații întregi de femei. Sau poate, dimpotrivă ajungeți la concluzia că vreți o mică modificare la el. E ok și așa. Nu contează decizia pe care o luați, dar luați-o după ce vă cunoașteți un pic mai bine.

Dr. Clarissa Pinkola Estes scria în cartea sa Femei care aleargă cu lupii, astfel: „Corpul este o ființă care vorbește mai multe limbi. Vorbește prin culoarea sa, prin temperatură, prin îroșirea obrajilor, prin strălucirea îndrăgostirii, prin cenușa durerii, prin răceala ignorării, prin căldura și tresărirea plăcerii”. Vă recomand tot capitolul The Joyous Body al acestei cărți, un fel de Biblie a femeilor, dacă vreți. Nu o citiți toată o dată, fiindcă fiecare pagină e plină de sensuri feminine.

Săptămâna trecută, în cadrul proiectului meu #MaiAproapeDeFemeie pe care îl derulez cu Eva Intima România, am scris o serie de postări și de exerciții care să ne ajute să începem să ne cunoaștem corpul, scrieri pe care vă invit să le citiți pe paginile mele de Facebook și de Instagram. Fiindcă, la fel ca și în iubirea dintre doi oameni care crește pe măsură ce cei doi se cunosc mai bine, și iubirea noastră față de corp începe cu a îl cunoaște mai bine. A manifesta curiozitate față de fiecare parte corporală, față de felul în care ne sprijină și ne protejează, apoi a o îngriji și a o dezmierda. Mai jos vă redau un exercițiu din metoda de lucru cu trauma, Somatic Experiencing, exercițiu care să vă ajute să vă îndrăgiți corpul mai mult. E valabil și pentru bărbați. Mi-ar plăcea să îl faceți cu o persoană care vă ascultă, o persoană care vă cunoaște (și vă iubește), dar nu e neapărat. Puteți și să faceți journaling, sau voi cu voi în fața oglinzii, sau cum vă e la îndemână.

Aș vrea să (vă) răspundeți la următoarea întrebare:

“Care este gestul pe care îl fac eu cel mai des în momentele de disociere a mea, sau de agitație, de zone out, sau când sunt cu cineva în conversație și mă gândesc la altceva?”

Este gestul acesta un ticăit cu pixul, brațele așezate unul peste celălalt, bâțâit din picior, jucat cu o șuviță de păr? Reazem capul în mâna dreaptă? Privesc în altă parte? Ating fruntea cu mâinile și netezesc ridurile? Mișc buzele, încordez maxilarul? Îmi ating mâna una de cealaltă, împreunându-le? Care e gestul acela pe care îl știți bine, dar pe care poate nu l-ați adus în conștient? Dacă nu vă vine în minte, întrebați-vă partenerul/a de cuplu sau prietena apropiată.

Eu am câteva, în funcție de situație. Dar cred că cel mai des îmi mângâi fruntea cu degetele, netezindu-mi ridurile și dau din picior când nu vreau să fiu într-o conversație, fiindcă nu sunt văzută în ea.

O dată ce ați identificat acel gest atât de specific vouă, faceți-l în slow-motion. Cu încetinitorul. Ca și cum trebuie să îl explicați cuiva. Și, în timp ce îl faceți, simțiți fiecare mușchi al părții corpului care e implicată în gest. Simțiți puterea lui. Conectați-vă cu intenția mâinii, a corpului. Sigur este o intenție de a vă proteja! This is the beauty of it! Vă protejează prin mângâiere? Prin impulsul de a alerga și a fugi dintr-o situație? Prin încordarea brațelor pentru a vă ascunde? Prin tensionarea pumnilor pentru a pocni pe cineva (a lupta)?

După ce faceți gestul în slow motion, simțiți puterea grozavă care vă inundă corpul. Forța vitală. Vedeți ce bine vă e.

În final v-aș spune că esențial de ținut minte în călătoria voastră către a vă cunoaște și a vă îndrăgi, este să cultivați această atitudine caldă față de voi și să vă căutați oameni buni și calzi în jur care să se bucure de voi!