La tot mai mulți oameni ajunge informația despre cum ne atragem oamenii din viața noastră. Mă refer la alți oameni decât familia noastră din care provenim. Ne îndrăgostim de partenerul/partenera de cuplu fiindcă această persoană este o alchimie perfectă între energiile și dinamicile relaționale pe care le-am avut cu părinții, bunicii, frații, bonele noastre – figurile de atașament din copilărie. Același lucru este valabil și pentru celelalte persoane din viața noastră, cum ar fi prietenii, nașii, colegii de serviciu. De multe ori ne trezim la serviciu că șefa noastră se poartă cu noi la fel cum se purta tata, iar noi redevenim copii în fața ei reacționând la fel cum o făceam cu tata – fie mințim, fie dăm vina pe altcineva, fie ne supunem și nu ne protejăm drepturile. Sau realizăm că stăm într-o prietenie în care relaționăm aidoma felului în care eram cu mama. Dacă stăm să analizăm relațiile importante din viața noastră, atunci o să vedem că suntem prinși în aceleași roluri pe care le jucam când eram mici – fetița cuminte, băiețelul rebel. Și de multe ori ne dăm seama că aceste relații nu ne fac bine, însă, cu toate acestea rămânem în ele, fără a încerca să schimbăm ceva. Fără a ne povesti pe noi înșine, fără a cere ceva ce dorim. Păstrăm pur și simplu dinamica cu care și noi, și cealaltă persoană suntem familiari. Nu de puține ori am avut un sentiment greu după întâlnirea cu cineva apropiat, un sentiment care mă făcea să fiu nesigură de mine.

Acum ceva vreme am luat o hotărâre conștientă – să nu stau în nicio relație în care persoana nu mă adoră și în care eu, la rândul meu nu o ador. Poate fi o relație veche în care ne povestim una pe cealaltă și decidem o creștem împreună. Poate fi o relație nouă. Fiindcă avem nevoie de sentimentul că suntem minunați și buni. Chiar dacă greșesc într-o relație, eu tot sunt bun și pot repara. Nu înseamnă că atunci când greșesc pierd bucuria celuilalt față de persoana mea. Cu toții avem nevoie de sentimentul că celălalt se bucură când e cu noi. Avem nevoie să simțim realmente că suntem o bijuterie pentru celălalt. De aceea, haideți să ne privim relațiile și să facem curățenie. Să nu ne povestim viața oricui, decât acelor persoane care merită acest lucru – cum spunea mult-iubita Dr. Brene Brown. Doar acelor persoane care ne adoră. Haideți să revigorăm relațiile în care nu ne e bine sau să renunțăm la ele atunci când celălalt nu crește împreună cu noi.

(Ford Smith Fine Art via Facebook)

Astfel, putem începe un review al relațiilor noastre și putem decide să petrecem mai mult timp cu oamenii care cred în noi. Cu acei oameni care ne împing să facem lucrurile de care ne e teamă, dar care ne pun pe noi în valoare și ne ajută să ne atingem visul. Cu acei oameni care văd creativitatea din noi, cum spunea Elizabeth Gilbert. Care ne văd și acele abilități și talente de care nici noi nu suntem conștienți și nu se tem de măreția noastră. Avem astfel de oameni, care nu se tem de măreția noastră și o celebrează împreună cu noi? Iar noi facem același lucru, ne bucurăm de frumusețea lor?

A fi în astfel de relații în care te simți adorat se poate doar atunci când începi tu să te adori pe tine. Un lead instructor de la Hand in Hand Parenting, Kathy Gordon, pe care o admir și o prețuiesc enorm mi-a spus o dată să îmi fac o listă zilnică în care trec toate lucrurile pe care le-am adorat la mine în acea zi. Mi-a fost tare greu să folosesc acest cuvânt, “a adora”, însă am început să fac acest lucru și e grozav. Am realizat că vreau să îmi ajut și copiii să facă același lucru, încet-încet. Cu grijă și înțelegere. Știu că e un proces concomitent iar copilașul meu va reuși să aibă prieteni care îl adoră atunci când voi reuși și eu acest lucru. A fost o zi superbă azi în care Kimmy, fetița mea de 6.9 ani mi-a spus: “Mami, azi m-am jucat mai mult cu copii la care le-a fost dor de mine!”