Copiii la ecrane

O abordare blândă a tehnologiei pentru a proteja copilăria și relațiile familiale

În toate conferințele și workshop-urile mele, una din cele mai des întâlnite întrebări ale părinților este cea legată de tehnologie: Dacă să îi lăsăm pe copii la ecrane? Cât timp? Cum îi oprim?

Pare că aceste îngrijorări sunt puternic prezente în majoritatea familiilor. Pe de o parte, suntem atrași de lumea digitală pentru că ea aduce cu sine niște oportunități uriașe de creștere, iar pe de cealaltă parte ne sperie, fiindcă ne deconectează unii de ceilalți în familie. Sau “dă dependență”, așa cum spun majoritatea părinților. Există numeroase studii despre efectul nociv al tehnologiei în viața copiilor, în același timp însă, realitatea este că ei petrec mult timp în fața ecranelor (conform unui studiu efectuat de Kaiser Family Foundation în 2010 în America pe copiii cu vârsta cuprinsă între 8-18 ani, ei petrec în medie 10 ore și 45 de minute pe zi expuși la media).

Dacă și familiile voastre duc lupte de putere încărcate cu copiii legate de lumea digitală, atunci vă invit alături de mine în conferința “Copiii la ecrane – O abordare blândă a tehnologiei pentru a proteja copilăria și relațiile familiale” pe care o susțin joi, 25 mai 2017 la Hotel Sheraton, între orele 18.30-21.30. Iată câteva din temele pe care le voi aborda cu voi:

  1. Nu vorbim despre DACA, ci despre CÂND este bine pentru copil să folosească tehnologia
  2. Limite de timp asupra ecranelor în funcție de vârsta copilului (0-18 ani)
  3. Ce înseamnă „prea mult”? Cum îmi dau seama că tehnologia l-a acaparat pe copilul meu?
  4. Cum să rămân apropiat de copilul meu, așa încât să îmi povestească despre ce vede în lumea digitală?
  5. Comportamentul digital al părintelui
  6. De unde provin fricile părinților legate de ecrane și dependeța copiilor de ecrane?
  7. Regulile pe care să le stabilim cu copiii noștri legat de tehnologie
  8. Pauzele lungi de ecrane – de ce să le implementăm, cum și când?
  9. Cum punem limite atunci când copiii noștri nu vor să se oprească din privit la TV / tabletă etc?
  10. Despre presiunea grupului – dacă copilul meu va fi dezavantajat că îi limitez accesul la tehnologie?

 

Despre mine poate știți, nu sunt împotriva tehnologiei, pentru că eu o folosesc cu drag, m-a ajutat imens profesional și personal și sunt căsătorită cu un specialist VR, pe deasupra. Am avut și mai am pe alocuri frici legate de tehnologie și dependențe, frici pe care am lucrat și la care încă lucrez. Știu că de la aceste frici ale mele au apărut majoritatea discuțiilor aprinse din familia mea. Eu sunt cunoscută nu ca fiind anti-tehnologie, ci pro-conectare. Copiii noștri au nevoie să fie conectați la noi, părinții lor, la natură, la prieteni și la sine. Orice stă în calea acestei conectări trebuie privit îndeaproape și moderat.

Așadar, vă ștept cu drag să ne vedem pe 25 mai și să avem discuții digitale! Pentru a vă înscrie, puteți fie să trimiteți un mail la Simona Ghenea (filipsim@yahoo.com), fie să completați formularul de mai jos.

Data – 25 mai 2017, orele 18.30-21.30

Locația – Hotel Sheraton București

Cost – 120 lei/persoană, 200 lei/mama și tata.


Înscriere

Nume

Email

Mama și Tata

Nume partener

Mesaj (optional)



Partener principal

Partners